Suedia reintroduce serviciul civil obligatoriu, din cauza amenințării ruse. Ce înseamnă asta

62315939
Shutterstock

Suedia va restabili serviciul civil obligatoriu, eliminat în anul 2008, având în vedere degradarea situaţiei de securitate în zonă ca urmare a războiului din Ucraina, a anunţat luni premierul suedez Ulf Kristersson, potrivit agenţiei EFE.

 

Acesta a spus la o conferinţă de presă că măsura face parte din proiectul de consolidare a apărării naţionale, iar Agenţia pentru Urgenţe Civile (MSB) va primi joi sarcina de a elabora un plan, ce va fi axat iniţial pe serviciile municipale de urgenţă.

”Observăm că în prezent aceste servicii nu au dimensiunea necesară în caz de alertă sau de atac armat. Experienţele din Ucraina sunt clare când este vorba despre protejarea populaţiei civile şi a activităţii sub mare presiune a unităţilor de salvare”, a explicat la aceeaşi conferinţă de presă ministrul suedez al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin.

”Serviciul civil” înseamnă că cetăţenii suedezi pot fi chemaţi în sprijinul autorităţilor în activităţi medicale sau ale serviciilor de urgenţă, pentru funcţionarea adecvată a acestora în caz de alertă sau de război.

Circa 3.000 de persoane vor fi pregătite în următorii cinci ani

Reintroducerea serviciului civil ar urma să vizeze iniţial între 1.500 şi 2.000 de persoane, care vor trebui să urmeze un program de pregătire. Un raport elaborat toamna trecute de Agenţia pentru Urgenţe Civile menţiona necesitatea pregătirii a circa 3.000 de persoane în următorii cinci ani.

Suedia a luat în ultimul deceniu mai multe măsuri de consolidare a apărării, invocând tensiunile cu Rusia în regiune, şi a restabilit în anul 2017 serviciul militar obligatoriu ce fusese suspendat şapte ani mai devreme.

Noul guvern de dreapta instalat în urmă cu trei luni şi-a manifestat de asemenea intenţia ca înainte de anul 2026 să crească bugetul apărării la 2% din PIB, conform ţintei NATO, organizaţie la care Suedia şi Finlanda au decis să adere, demers îngreunat de condiţiile puse de Turcia şi asupra cărora continuă negocierile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62315211
Kremlinul respinge ideea unui acord de pace cu Europa asupra Ucrainei. ”Vor prelungi suferințele poporului ucrainean”

Kremlinul a respins luni o afirmaţie a Kievului potrivit căruia un înalt responsabil rus a avansat ideea unui potenţial acord de pace asupra Ucrainei cu responsabili europeni, relatează Reuters.

62292432
Presa din Brazilia: Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost spitalizat în Orlando

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost spitalizat în Orlando, Florida (sud-estul Statelor Unite), cu dureri abdominale severe, au anunţat luni mai multe surse mass-media, fără a cita sursa.

62315572
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6, în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 s-a produs în largul Indoneziei şi al Timorului de Est în adâncurile oceanului, potrivit Institutului Seismologic al SUA (USGS).

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.