Jens Stoltenberg se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere la NATO în 2023, dar recunoaște că nu poate garanta acest lucru

61908517
Getty

Suedia şi Finlanda ar putea adera la NATO din 2023, a estimat duminică secretarul general al NATO, care a reamintit totuşi că decizia depinde de parlamentele turc şi ungar.

"Mă aştept (ca adeziunea să aibă loc în 2023), dar nu voi garanta data exactă, pentru că este vorba, bineînţeles, despre decizii suverane ale Parlamentului turc şi Parlamentului ungar, care nu au ratificat încă acordul", a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu pentru AFP, citată de Agerpres.

Ungaria şi în special Turcia blochează din luna mai aderarea celor două ţări nordice la NATO.

"Am avut negocieri, şi ele au fost destul de exigente, în luna iulie a anului trecut, atunci când Turcia, Finlanda şi Suedia au convenit asupra unui memorandum comun în care ele descriu cum pot să-şi intensifice colaborarea, atât în ceea ce priveşte exporturile de arme, cât şi, de exemplu, în lupta împotriva terorismului", a reamintit Stoltenberg.

"Finlanda şi Suedia au respectat acest acord şi s-au angajat în mod clar să aibă o cooperare pe termen lung cu Turcia în aceste chestiuni. În consecinţă, a venit momentul pentru finalizarea procesului de aderare şi ratificarea protocolului de aderare", a declarat el.

Anterior în cursul zilei, prim-ministrul suedez a spus că ţara sa nu poate şi nici nu vrea să atingă unele exigenţe pe care le are Turcia pentru a-i permite să adere la NATO.

În decembrie, Curtea supremă din Suedia a refuzat să-l extrădeze pe jurnalistul Bülent Kenes, după cum solicita preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Ankara "susţine de asemenea că vrea lucruri pe care nu putem şi nu vrem să i le dăm", a subliniat Ulf Kristersson în cadrul unei conferinţe pe teme de securitate şi apărare.

Secretarul general al NATO a vorbit despre rapiditatea procesului de aderare a celor două ţări.

"Bineînţeles, mi-a plăcea să fie finalizat cât mai rapid posibil. Dar, în acelaşi timp, este un proces rapid în comparaţie cu toate procesele de aderare la NATO", a spus Stoltenberg.

"Sunt convins că acest lucru se va întâmpla, dar mă voi abţine să speculez asupra momentului exact", a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Vanuatu. A fost emisă alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs, duminică, în zona arhipelagului Vanuatu, a anunţat U. S. Geological Survey, potrivit AP. S-a emis alertă de tsunami, care a fost anulată după câteva ore.

Mii de oameni au ieşit pe străzi la Hamburg în semn de solidaritate cu protestele din Iran

Circa 2.700 de persoane au ieşit duminică pe străzi în oraşul german Hamburg în semn de solidaritate cu demonstranţii iranienii antiguvernamentali care protestează de luni de zile în pofida unei reprimări brutale a forţelor de securitate, relatează DPA.

Reacții după ce Musk a spus că tancurile sunt „o capcană a morții”: „Ucraina a semnat un contract pentru tancuri cu Tesla”

Miliardarul Elon Musk a fost ironizat pe Twitter după ce a scris că tancurile folosite în războiul din Ucraina arată ca Primul Război Mondial, fiind în continuare folosite tancuri, considerate „o capcană a morții” de către miliardar.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.