Studiu: 40% dintre cei care au trecut prin COVID-19 suferă sechele de lungă durată

62224036
Shutterstock

Aproximativ 40% dintre persoanele care au trecut prin COVID-19 suferă de sechele care durează peste şase luni, potrivit unui studiu al unei universităţi germane publicat luni care doreşte să facă lumină asupra aşa-numitului sindrom de COVID persistent. 

Potrivit cercetătorilor Clinicii Universitare din Mainz, nu sunt neapărat pacienţii cu formă gravă cei care dezvoltă astfel de simptome, cei afectaţi putând fi chiar persoanele asimptomatice sau cei care au trecut relativ uşor prin boală, relatează EFE.

În 35% din cazurile studiate, cei afectaţi nici măcar nu ştiau că au avut COVID-19 până când au fost supuşi unui test de anticorpi, au precizat într-un comunicat cercetătorii care au realizat acest studiu.

Unele dintre simptomele persistente cele mai comune sunt oboseala, tulburările de memorie, dureri articulare, diminuarea gustului şi a mirosului şi dificultăţi respiratorii, deşi încă nu există un tipar clar şi nici nu s-a ajuns la o definiţie unitară privind sindromul "long covid".

Rezultatele publicate luni fac parte dintr-un studiu mai amplu la care au participat 10.250 de persoane, dintre care 500 au trecut prin boală şi care semnalau că simptomele de COVID-19 persistent tindeau să dispară cu trecerea timpului.

Spre surprinderea cercetătorilor, 46% dintre femeile care au trecut prin boală au fost afectate de aceste simptome, faţă de 35% dintre bărbaţi, deşi în rândul bărbaţilor boala are de obicei o formă mai gravă.

Vârsta nu pare să crească probabilităţile de a suferi de COVID persistent, potrivit studiului, care a dezvăluit şi că o treime dintre cei contagiaţi afirmau că nu şi-au recuperat nivelurile de randament de dinainte de boală.

Pentru 15% dintre participanţi, sechelele au ajuns să aibă impact negativ asupra vieţii lor cotidiene, în timp ce pentru 6% dintre vechii pacienţi acestea au avut impact asupra activităţii de la locul de muncă. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62231471
Ucraina îl acuză pe fostul președinte de trădare

Autorităţile ucrainene l-au plasat luni pe fostul preşedintele Petro Poroşenko sub anchetă oficială pentru înaltă trădare, acuzându-l de legături cu finanţarea forţelor separatiste în regiunea Donbas din est.

62231452
FOTO Texasul îşi construieşte propriul zid la frontiera cu Mexicul: „O replică a zidului lui Trump”

Statul american Texas a început să construască propriul zid la frontiera cu Mexicul, a anunţat guvernatorul Greg Abbott, denunţând lipsa de acţiune a administraţiei lui Joe Biden împotriva imigraţiei clandestine.

62231451
Spania se află în pragul valului al şaselea al pandemiei, din cauza Omicron. 90% din populație este vaccinată

Premierul spaniol Pedro Sanchez a avertizat duminică asupra riscului real ca Spania să se confrunte curând cu ''al şaselea val'' al pandemiei din cauza transmiterii intense a variantei Omicron.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.