Știrile care au ţinut prima pagină în presa mondială în 2018

×
Publicitate

2018 a adus o deschidere spectaculoasă din partea celui mai izolat şi mai represiv regim al planetei.

De la întâlnirea istorică dintre liderii american şi nord-coreean, până la investigaţia cu privire la amestecul Moscovei în campania prezidenţială de la Washington, trecând prin agitatul Brexit, sau salvarea adolescenţilor thailandezi rămaşi captivi într-o peşteră. Sunt câteva dintre ştirile care au ţinut prima pagină în presă mondială în 2018.

2018 a adus o deschidere spectaculoasă din partea celui mai izolat şi mai represiv regim al planetei. După ce, în februarie, sora mai mică a dictatorului de la Phenian a devenit primul membru al dinastiei conducătoare de la Phenian care vizitează sudul, la Jocurile Olimpice, în aprilie a avut loc întâlnirea dintre Kim Jong Un şi omologul lui sud-coreean. Peste două luni, la Singapore, s-a consumat primul summit dintre un preşedinte american şi un lider nord-coreean.

Donald Trump: "Suntem gata să scriem un nou capitol în istoria naţiunilor noastre. "

O lună mai târziu, preşedintele Trump s-a întâlnit şi cu liderul rus, la Helsinki, iar răspunsul la o întrebare despre amestecul Rusiei în alegerile din 2016 a iscat o furtună.

Donald Trump: ”Preşedintele Putin tocmai mi-a spus că nu a fost Rusia. Şi am să adaug asta: Nu văd niciun motiv pentru care ar fi făcut-o.”

A doua zi, Trump a dat înapoi, admiţând că s-a exprimat greşit şi ar fi vrut să spună "nu văd niciun motiv pentru care Rusia n-ar fi făcut-o".

Decizia liderului american privind majorarea tarifelor pentru importurile de oţel şi aluminium a alimentat temeri legate de un război comercial global, după ce China, dar şi aliaţi tradiţionali precum Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, au ripostat cu propriile majorări.

Trump şi-a descumpănit şi mai mult aliaţii retrăgând Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, încheiat de administraţia Obama.

Liderii lumii au avut totuşi un moment de unitate, în noiembrie, când au marcat, la Paris, împlinirea unui secol de la sfârşitul primului Război Mondial.

Tot în Europa, Angela Merkel a anunţat că actualul ei mandat de cancelar, al patrulea, va fi şi ultimul, iar premierul britanic Theresa May a încheiat anul încercând să-şi salveze postul, în timp ce navighează în apele din cale-afară de tulburi ale Brexitului.

Theresa May: "Pot declara Camerei cu absolută certitudine că nu există un acord mai bun."

Pe lângă saga ieşirii din Uniunea Europeană, programată să devină realitate în primăvara viitoare, Regatul britanic a fost, în luna mai, şi scena nunţii anului: prinţul Harry, mezinul Dianei, s-a căsătorit cu actriţa americană Meghan Markle.

Planeta întreagă s-a bucurat pentru ei pe 21 mai, aşa cum a stat cu ochii aţintiţi la televizor şi la cele 64 de meciuri ale Cupei Mondiale de Fotbal, găzduită de Rusia şi câştigată de Franţa.

Povestea altor fotbalişti, de data asta aspiranţi, a ţinut lumea cu sufletul la gură. 12 adolescenţi thailandezi şi antrenorul lor au rămas captivi, mai bine de 2 săptămâni, într-o peşteră, după inundarea coridoarelor subterane. Un deznodământ fericit, în contrast cu tragedia petrecută în sud-estul Asiei în septembrie, când un seism cu magnitudinea 7,5 a declanşat un tsunami cu peste 2.500 de victime.

Asasinarea brutală a jurnalistului Jamal Khashoggi, critic al regimului de la Riad, în consulatul saudit din Istanbul a provocat indignare în toată lumea. Responsabili saudiţi au dezminţit categoric implicarea prinţului moştenitor Mohammed Bin Salman. Totuşi, CIA a tras concluzia că prinţul a ordonat personal crima, bazându-se pe înregistrări furnizate de autorităţi turce şi pe alte indicii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
Citește și...
Milei escaladează conflictul cu Brazilia: „Lula este un hoț și un corupt”. Tensiunile diplomatice cresc

Preşedintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, şi-a reluat duminică acuzaţiile la adresa omologului său brazilian de centru-stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, numindu-l "hoţ" şi "corupt", remarci care au declanşat deja o criză diplomatică.

Pilotul unui avion raportează apariția unei „farfurii zburătoare” în timp ce aceasta se pregătea să aterizeze

Pilotul unui avion de pasageri a raportat că a observat o „farfurie zburătoare” care a trecut la doar câțiva metri de aeronavă în timp ce aceasta se pregătea să aterizeze, scrie Mirror.co.uk.

Începutul sfârșitului pentru Infantino: Țara Galilor devine prima federație care își retrage sprijinul pentru șeful FIFA

Țara Galilor a devenit prima federație de fotbal care își retrage oficial sprijinul pentru realegerea lui Gianni Infantino, relatează Sky News.

Recomandări
Debitul Dunării a ajuns aproape de minimul istoric din 1985. Cât timp mai poate funcționa centrala de la Cernavodă la limită

Debitul Dunării la intrarea în ţară va scădea în următoarele zile până la 1.400 mc/s, un nivel apropiat de minimul istoric înregistrat în 1985, potrivit INHGA.

Aproape toți migranții care au năvălit în Ceuta s-au întors în Maroc. Criză majoră pentru premierul spaniol

În Ceuta, viața începe să revină la normal după criza provocată de intrarea masivă a migranților pe teritoriul Spaniei.

Primul oraș din România care stinge luminile din cauza crizei energetice. Iașiul oprește iluminatul stradal pe timpul nopții

Iașiul este primul oraș din țară care ia măsuri în contextul crizei energetice. După miezul nopții, iluminatul stradal a fost oprit.