Bărbatul care a forțat intrarea pe aeroportul din Hanovra refuză să vorbească

62011683
Twitter

Poliţia germană se afla în impas duminică din cauza individului care a pătruns sâmbătă cu maşina pe pista aeroportului Hanovra (nordul Germaniei) şi care refuză să vorbească despre incident.

Bărbatul a deschis o poartă de acces şi a pătruns cu maşina pe pista aeroportului, fiind reţinut rapid, însă alerta de securitate a dus la suspendarea zborurilor preţ de câteva ore bune, relatează Agerpres.

Duminică, un purtător de cuvânt al poliţiei federale a declarat că bărbatul, identificat drept un cetăţean polonez în vârstă de 21 de ani, refuză să vorbească despre incident, astfel că autorităţile nu pot afla care au fost motivele din spatele gestului său.

Cu toate acestea poliţia a reiterat că ''nu există niciun fel de indiciu referitor la un posibil context terorist''. Bărbatul se afla sub influenţa drogurilor în momentul pătrunderii pe pistă, testele ulterioare pentru detectarea cocainei şi amfetaminei rezultând pozitive.

Autorităţile încearcă să afle cum a reuşit bărbatul să deschidă o poartă de acces încuiată.

Incidentul a ridicat semne de întrebare în legătură cu standardele de securitate ale aeroportului, un nod important în Germania pentru transportul aerian naţional şi internaţional.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62011682
Lukashenko i-a adus slănină și 4 saci cu cartofi lui Putin. Reacția liderului rus

Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului, i-a dăruit omologului său rus, Vladimir Putin, slănină şi patru saci de cartofi drept cadou de Anul Nou.

62011642
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a prizat cocaină de pe mormântul lui Pablo Escobar

Un bărbat din Marea Britanie s-a trezit fără familie și cu amenințări cu moartea după un gest nepotrivit făcută la începului anului.

62011641
Roxana, românca din Italia care a avut curajul să înfrunte Mafia, decorată de președinte

Roxana Roman, o româncă de 34 de ani stabilită în Italia, a fost decorată de președintele republicii, Sergio Mattarella, pentru că a avut curajul să-i înfrunte pe membri ai Mafiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.