Statele Unite anunță că se retrag din Tratatul Forțelor Nucleare

61995471
Pro TV

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat vineri că Statele Unite se retrag din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat cu Rusia în 1987, una dintre piesele centrale ale controlului armamentului după Războiul Rece, relatează AP.

Retragerea americană era aşteptată de mai multe luni, transmite News.ro. Ea are loc în urma unui diferend care durează de ani de zile - nesoluţionat - cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Rusia respinge aceste acuzaţii cu privire la încălcarea tratatului. Statele Unite îşi vor suspenda obligaţiile prevăzute de Tratatul INF sâmbătă, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Departamentul de Stat, şeful diplomaţiei americane,

Dacă Rusia nu revine la respectarea tratatului, acesta ”se va încheia”.

Oficiali americani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că China, care nu face parte din Tratatul INF, dezvoltă numeroase rachete nucleare în Asia, pe care Statele Unite nule pot contracara, din cauza obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin acest document.

Acest tratat americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.

NATO sprijină pe deplin retragerea Statelor Unite din Tratatul INF

"Aliaţii sprijină pe deplin acest demers", a declarat NATO într-un comunicat, publicat imediat după anunţul SUA referitor la retragerea sa din acest tratat crucial.

Dacă Rusia "nu-şi onorează obligaţiile în baza Tratatului INF (...) de a reveni la respectarea deplină şi verificabilă înainte ca retragerea SUA să aibă efect, în şase luni, Moscova va purta întreaga responsabilitate pentru dispariţia tratatului", a apreciat Alianţa Nord-Atlantică.

"Continuăm să ne dorim o relaţie constructivă cu Rusia, atunci când acţiunile acesteia din urmă o vor permite", a spus organizaţia în comunicatul său.

Statele Unite au anunţat vineri retragerea începând de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord.

"De mâine SUA îşi vor suspenda obligaţiile din cadrul tratatului INF şi vor începe procesul de retragere", care "se va încheia în şase luni, cu excepţia cazului în care Rusia îşi respectă obligaţiile, distrugându-şi toate rachetele, lansatoarele şi echipamentele care încalcă acest document", a subliniat preşedintele american Donald Trump într-un comunicat.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, interzice Rusiei şi SUA utilizarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km şi a pus capăt crizei rachetelor declanşate în 1980 prin desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare ce erau îndreptate către capitale occidentale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62018810
Rusia se teme că în România ar putea fi amplasate rachete Tomahawk cu încărcătură nucleară

Ministrul de externe adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat vineri într-un interviu pentru postul de televiziune public Rossia-24 că posibilitatea desfăşurării a 24 de rachete americane de croazieră Tomahawk în România este reală la ora actuală.

62018800
Record de temperaturi în Australia: 49 de grade Celsius. Efectele negative

În timp ce Statele Unite dârdâie, la antipozi se doboară recorduri de căldură. Australia a avut parte de cea mai călduroasă luna ianuarie de când au început măsurătorile, în 1910.

62018792
Au ajuns la spital din cauza poluării: „Am strănutat cu sânge, am fost șocat”

Locuitorii din Bangkok, oraș acoperit de un smog dens, sunt atât de afectați de poluare încât au început să elimine sânge atunci când tușesc sau strănută.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.