Defilarea de pe emblematicul Champs-Élysées a adus un omagiu Ucrainei și aliaților săi, în principal celor europeni. Au participat și militari români din Regimentul de Gardă. Iar președintele Nicușor Dan s-a aflat printre șefii de stat ori de guvern invitați în tribuna oficială.
Parada a fost deschisă de Patrouille de France, urmată de două avioane de vânătoare Mirage 2000 franceze, la bordul cărora s-au aflat copiloți ucraineni instruiți în Franța.
Ucraina și aliații europeni, în centrul defilării
Ca un omagiu adus aliaților, au defilat și contingente militare din cele 37 de state membre ale „coaliției de voință” pentru Ucraina, la o zi după summitul de la Paris.
Armata română a fost reprezentată de militari din cadrul Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul. Nicușor Dan s-a aflat printre cei 24 de șefi de state sau de guverne europene care au asistat la defilare.
Au mărșăluit și 25 de soldați ucraineni, sub privirile lui Volodimir Zelenski.
6.700 de soldați din trupele terestre, 100 de avioane, 30 de elicoptere și peste 300 de vehicule militare și blindate au luat parte la ultima ediție a paradei de Ziua Națională prezidată de Emmanuel Macron.
Corespondent Știrile PRO TV: „Parada din acest an este grandioasă. Franța a vrut să arate ce înseamnă dublarea bugetului apărării în ultimii 10 ani. Și pentru prima dată există o interacțiune între forțele aeriene și cele de la sol. Cifrele sunt impresionante. 10.000 de oameni au fost implicați în defilare.”
O demonstrație de forță, menită să etaleze o „armată modernizată, gata de luptă”, conform prezentării făcute de Palatul Élysée.
Măsuri stricte de securitate la Paris
Corespondent Știrile PRO TV: „Măsurile de securitate din acest an au fost foarte stricte. Accesul s-a făcut pe baza unui QR code. Cei interesați, fie că vorbim de turiști, fie că vorbim de francezi, s-au înscris pe un site, iar confirmarea au primit-o cu o seară înainte de paradă.”
În miez de noapte, cerul Parisului a fost luminat de un impresionant spectacol cu drone și artificii.
În acest an, atât recepția de la Palatul Élysée, cât și focul de artificii au fost organizate cu o zi mai devreme, pentru a nu umbri comemorarea de zece ani de la atentatul terorist de la Nisa.
Pe 14 iulie 2016, un camion a intrat cu viteză în mulțimea adunată pentru festivitățile de Ziua Națională. 86 de oameni au murit atunci și 450 au fost răniți.