După încheierea summitului G7 de la Evian, liderul de la Casa Albă a ajuns la celebra reședință regală.

Acolo, Emmanuel Macron a organizat o recepție privată, un spectacol și o cină, dedicate aniversării a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite.

Palatul Versailles, fosta reședință a regilor Franței, este, după cum spunea chiar Macron, un instrument de influență diplomatică. 

Iar acest instrument și-a îndeplinit rolul în contextul divergențelor dintre Washington și aliații europeni, privind Iranul, Ucraina și taxele vamale.

Liderul american a recunoscut că intenționa să plece mai devreme de la summitul din Evian, însă și-a prelungit vizita, după ce a primit invitația la cină.