Spania instituie noi restricţii după ce numărul infectărilor a crescut din nou

62134991
Getty

Noi focare de COVID-19 continuă să apară în Spania, în timp ce autorităţile restrâng activităţile sociale, recomandă comportamente responsabile şi impun purtarea măştii în toate locurile publice în cea mai mare parte a ţării, relatează luni AFP și EFE.

Spania, una dintre ţările cele mai îndoliate de pandemia de coronavirus, are în prezent peste 150 de focare active de COVID-19, cele mai preocupante fiind în regiunile Catalonia şi Aragon.

Guvernele regionale încearcă să împiedice orice fel de evenimente şi reuniuni unde se adună multă lume, întrucât mai multe dintre focare îşi au originea în astfel de aglomerări, fiind închis inclusiv accesul pe unele plaje aglomerate.

În Catalonia măsurile deja aplicate pentru limitarea răspândirii COVID-19 în zona metropolitană a Barcelonei au fost extinse duminică şi în alte două localităţi. Au fost interzise grupurile mai mari de zece persoane, restaurantele şi barurile pot funcţiona cu maxim jumătate din locuri ocupate, localurile nocturne au fost închise, la fel şi teatrele şi cinematografele, iar vizitele în căminele de bătrâni sunt interzise. Populaţiei i s-a recomandat să iasă din case numai pentru activităţi indispensabile, potrivit Agerpres.

După cele peste 1.200 de noi cazuri de infectare raportate sâmbătă în Catalonia, duminică numărul acestora a scăzut la puţin peste 900.

În urma Cataloniei, a doua regiune cea mai afectată este Aragon, în special oraşul Zaragoza şi împrejurimile acestuia, unde se constată o creştere a transmiterii comunitare.

În Andaluzia focarul cu cele mai multe cazuri de infectare este oraşul Cordoba, în timp ce în regiunea Valencia sunt circa 20 de focare active şi numărul persoanelor infectate în segmentul de vârstă 20-40 de ani a crescut de patru ori.

În regiunea Murcia au fost interzise toate activităţile de divertisment nocturne, numai terasele rămânând deschise, iar grupurile mai mari de 15 persoane sunt de asemenea interzise.

Ca urmare a accelerării transmiterii virusului, în săptămâna încheiată vineri fiind înregistrate pe ansamblul Spaniei peste 5.700 de noi cazuri de contaminare, faţă de 3.000 în săptămâna anterioară, aproape toate regiunile ţării, cu excepţia Madridului, au instituit purtarea obligatorie a măştii dacă nu se poate menţine o distanţă de securitate în spaţiul public, cei care nu poartă mască riscând să fie amendaţi.

Totuşi, guvernul socialistului Pedro Sanchez susţine că regiunile sunt pregătite să facă faţă unor noi focare şi neagă posibilitatea reinstituirii stării de alertă, care a fost ridicată pe 21 iunie şi a permis adoptarea unor măsuri de izolare foarte dure.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62138052
Tragedie în timpul unei nunți. 18 invitați uciși și 30 de persoane rănite, în urma unui atac armat
Mai mulți bărbați au omorât 18 persoane care participau la o nuntă în Nigeria.
62138050
Un cadavru carbonizat, descoperit într-o clădire incendiată în timpul protestelor izbucnite după moartea lui George Floyd
Polițiștii din Minneapolis, SUA au descoperit un cadavru carbonizat într-o clădire care fusese cuprinsă de incendiu în timpul protestelor care au avut loc după moartea lui George Floyd.
62138047
Cei 20 de oameni luați ostatici într-un autobuz în Luțk au fost eliberați, iar atacatorul reținut
Un bărbat a luat ostatici aproximativ 20 de persoane aflate într-un autobuz în centrul oraşului Luţk, situat în vestul Ucrainei, a anunţat marţi poliţia locală, citată de Reuters.