Space X se pregătește să lanseze primul zbor turistic în spațiu. Cine se va afla la bord

×
Publicitate

Se anunţă o zi importantă pentru miliardarul Elon Musk. Compania sa, Space X, se pregăteşte să lanseze primul zbor turistic în spaţiu.

Este cea mai ambiţioasă misiune de până acum, spune fondatorul sud-african. Pentru prima dată în 60 de ani, o rachetă urmează să fie lansată pe orbită, fără astronauți profesioniști la bord.

Patru civili vor porni într-o călătorie dincolo de limita atmosferei Pământului.

Cei patru astronauți amatori - doi bărbați și două femei - s-au antrenat aproape șase luni pentru un voiaj.

La baza aeriană Kennedy Center din Florida se fac ultimele pregătiri pentru marele eveniment, care de această dată poartă emblema celor de la Space X. Capsula "Resilience" construită special pentru turismul spațial va decola în noaptea de miercuri spre joi.

Cei patru pasageri aflaţi la bord vor zbura în jurul Pământului pe o orbită joasă, la aproximativ 570 de kilometri altitudine. Ținta se află deasupra orbitei Staţiei Spaţiale Internaţionale şi chiar a telescopului Hubble. Nu vor experimenta câteva minute de imponderabilitate, aşa cum s-a întâmplat în zborurile turistice anterioare, organizate de Virgin Galactic şi Blue Origin, ci vor rămâne pe orbita Terrei timp de trei zile.

Comandantul echipajului este Jared Isaacman, un antreprenor miliardar, în vârstă de 38 de ani - fondatorul și directorul executiv al unei companii, pe care a început-o când încă era adolescent, de procesare a tranzacțiilor cu cărți de credit. Speră să-i inspire și pe alții cu aventura lor și să adune fonduri pentru tratamentul cancerului la copii.

I-a recrutat pe diverse căi pe cei trei colegi de echipaj, pe care nu i cunoștea înainte - un lucrător în sistemul de sănătate, care a supraviețuit cancerului în copilărie, un fizician care popularizează știința și un analist de date. 

Deși acest voiaj orbital turistic a fost posibil doar datorită imensei lui averi, Isaac este convins că spațiul trebuie să fie accesibil pentru oricine.

Jared Isaacman, membru al echipajului Inspiration4: "Aşa cum am spus încă de la început, chiar din prima zi a misiunii "Inspiration 4", ne propunem să inspirăm oamenii în legătură cu ceea ce este posibil în spațiu şi, desigur, ce se poate realiza aici, pe Pământ."

Hayley Arceneaux, membru al echipajului Inspiration4: ”Vom face foarte multe lucruri pentru prima oară în această misiune. Totodată, cred că îi vom inspira pe oameni ca, indiferent de mediul din care provin, pot să viseze şi să nu aibă limite. "

Cei patru membri ai echipajului au trecut prin cinci luni de antrenamente riguroase.

"Turiştii spaţiali" vor călători într-o capsulă complet automatizată, același tip folosit de SpaceX pentru a trimite astronauți către Stația Spațială Internațională. Vehiculul spaţial este programat să aterizeze în Oceanul Atlantic.

Spre deosebire de miliardarii Jeff Bezos și Richard Branson, Elon Musk a ales să nu urce, deocamdată, în capsula care va fi lansată în spațiu.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62196120
Ministru italian: Preţurile la electricitate ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile tot mai mari, au declarat marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.

62185158
Angela Merkel: Macedonia de Nord şi Albania îndeplinesc criteriile pentru a începe negocierile de aderare la UE

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că Albania şi Macedonia de Nord îndeplinesc criteriile pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, informează agenţia de presă MIA.

62213025
Un om de afaceri a murit într-un accident de avion. Alte șase persoane și-au pierdut viața

Şapte persoane, între care cinci membri ai aceleiaşi familii, au murit, marţi, în Brazilia, într-un accident al unui avion de mici dimensiuni care s-a produs la puţin timp după decolare, în apropiere de Sao Paulo.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19665778
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Nicusor dan si ilie bolojan presidency
De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.