Sistemul sanitar german, în pragul blocajului, din cauza pandemiei. Ce se întâmplă în Europa

×
Publicitate

Împletind optimismul cu precauția, premierul britanic a anunțat sfârșitul carantinei în Regat, pe 2 decembrie.

Asta nu înseamnă însă renunțarea la restricții, ci revenirea la sistemul de împărțire a teritoriului britanic în trei zone, în funcție de rata de infectare.

În schimb, cu toate eforturile făcute, Germania nu reușește să stopeze avântul pandemiei. În loc să scadă, îmbolnăvirile cresc, iar paturile de spital sunt ocupate într-un ritm alarmant.

Într-o şedinţă programată pentru miercuri, cancelarul Angela Merkel plănuieşte să-i convingă pe responsabilii celor 16 landuri germane să înăsprească restricţiile. Şi asta pentru că, în Germania, valul al doilea al pandemiei nu dă înapoi. Berlinul raportează zilnic 24 de mii de cazuri noi.

În secţia de terapie intensivă a spitalului din Potsdam, lângă Berlin, numai două dintre cele 16 paturi de la terapie intensivă sunt libere. Acest medic deschide chirurgical o cale aeriană pentru un pacient cu o formă severă de Covid-19.

Tillmann Schumacher, specialist în boli infecțioase la Spitalul Ernst von Bergmann din Potsdam: „Avem pacienţi de 30 - 40 de ani conectaţi la ventilator şi nu sunt sigur că vor scăpa cu viaţă”.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: „Germania are unul dintre cele mai bune sisteme medicale din lume. Dar numărul pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă creşte continuu. Potrivit guvernului german, dacă actuala traiectorie de infectare se menţine, în câteva săptămâni sistemul medical va fi depăşit”.

Iar asta ar fi o veste rea nu doar pentru nemţi, ci pentru toată Europa. De la izbucnirea pandemiei, Germania a preluat de multe ori pacienţi din ţări europene. Paradoxal, tot în Germania au loc cele mai vehemente proteste împotriva restricţiilor adoptate de guvern.

Jörg ENGEL, șeful secției de terapie intensivă la Brüder-Krankenhaus: „Ştiind ce efecte devastatoare are Covid, incusiv pentru pacienţii tineri, ne e imposibil să înţelegem de ce oamenii se poartă cu atâta nepăsare”.

Nici în Italia, valul al doilea al pandemiei nu se lasă controlat.

Cristina Valtorta, paramedic: „Dintr-o sută de apeluri, 70 sunt cazuri suspecte de Covid. Apelăm la echipaje suplimentare în momentele de aglomeraţie extremă”.

Institutul Superior al Sănătății din Peninsulă a pus în dezbatere publică un îndreptar pentru stabilirea priorităţilor la terapie intensivă. Vârsta nu va fi criteriul decisiv.

Schimbă foaia chiar şi Suedia, care până acum a mizat simultan pe responsabilitatea individuală şi pe imunitatea de turmă.

Ştefan Löfven, premierul Suediei: „Va veni o vreme când vom trăi din nou cum obişnuiam. Dar nu încă! Pericolul nu a trecut! Guvernul a luat decizia să instituie carantina locală la aziluri de bătrâni, de la caz la caz”.

În Spania, carantina a dat roade, iar ţara a avut o medie de numai 400 de cazuri noi în ultimele 14 zile. Motiv pentru care a fost redeschis, după 8 luni, Rastro, un faimos târg de vechituri din Madrid.

În schimb, în Statele Unite, specialiştii se aşteaptă la o creştere şi mai accelerată a îmbolnăvirilor după Ziua Recunoștinței. Se estimează că 50 de milioane de americani vor călători în această săptămână, cu doar 10% mai puţini decât în anii trecuţi.

Dr. Megan Ranney, medic la urgențe, Lifespan-Brown University: „Chiar dacă un singur procent dintre ei transmit virusul ori se molipsesc, asta înseamnă încă 500.000 de noi cazuri în ţară. Acesta este anul în care trebuie să rămânem acasă”.

Mulţi dintre cei cu planuri de călătorie se testează înainte de a porni la drum. De aici, cozile imense, la care se aşteaptă în medie 5-6 ore.

Dr. John Segreti, epidemiolog, Centrul Medical Rush University: „Oamenii nu par să înţeleagă că un rezultativ negativ nu înseamnă că au scăpat de griji. Testarea ajută să afli ce proporţie din populaţie are virusul, dar un test negativ nu-ţi da undă verde să faci tot ce vrei”.

Numai în California, numărul de spitalizări pentru Covid a crescut cu peste 60% în ultimele două săptămâni. În Texas, situaţia e chiar mai gravă. În oraşul El Paso a fost desfăşurată Garda Naţională ca să ajute la îngroparea celor răpuşi de Covid.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
EMA: Un vaccin anti-COVID ar putea fi autorizat în Uniunea Europeană până la sfârșitul anului

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunţat luni că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul anului sau începutul lui 2021.

Strategia anti-Covid a Spaniei „dă rezultate”. Cum au reușit ibericii să reducă rata de infectare

Strategia Spaniei în faţa pandemiei de COVID-19 „dă rezultate”, a declarat duminică premierul spaniol Pedro Sanchez, prezentând planul de vaccinare al ţării sale pentru 2021, relatează AFP.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au reluat online negocierile asupra acordului post-Brexit

Marea Britanie şi UE au reluat luni, virtual, negocierile în încercarea de a ajunge la un acord post-Brexit până la 31 decembrie, relatează AFP.

Recomandări
„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scandalul Mykonos. Mihai Daraban nu are timp să răspundă, iar judecătorul CCR Cristian Deliorga și-a închis telefonul

Zborul mai multor demnitari cu un avion privat spre Mykonos ar putea fi anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.