Serviciul de contraspionaj al Estoniei consideră că Rusia este pregătită de o operaţiune militară în Ucraina

62238226
Getty

Rusia este pregătită militar să lanseze o operaţiune de amploare împotriva Ucrainei începând cu a doua jumătate a lunii februarie, susţine serviciul de contraspionaj din Estonia, potrivit DPA.

Până atunci, Moscova va fi creat condiţiile şi capabilităţile necesare, relevă raportul anual al serviciului de informaţii externe din Estonia, prezentat marţi la Tallinn.

După aceea, nu va fi nevoie decât de o decizie politică pentru a lansa operaţiunea, se arată în raport.

Analiza mai atrage atenţia că Rusia a mobilizat 150.00 de soldaţi la graniţa cu Ucraina începând din toamnă. Unităţi din toate districtele militare şi părţi ale armatei au fost mobilizate în acest scop, subliniază serviciul de informaţii externe.

"Este cea mai mare mobilizare militară individuală a Rusiei din ultimii 30 de ani", mai scriu experţii contraspionajului din această ţară baltică, membră a UE şi a NATO.

Ca parte a pregătirilor militare, Rusia a trimis de asemenea aproximativ 20.000 de soldaţi în Belarus.

Această mobilizare de trupe reprezintă o ameninţare imediată la adresa Ucrainei şi un ultimatum pentru Occident. Contraspionajul eston consideră de asemenea că, deşi conducerea Rusiei poate fi convinsă să se abţină de la un atac militar în Ucraina, este de aşteptat o intensificare a activităţii militare a Moscovei.

"Escaladarea de la graniţele Ucrainei deteriorează securitatea în Europa în ansamblul său şi demonstrează cum ameninţarea acţiunii militare a devenit principalul instrument al politicii externe a Rusiei", menţionează raportul.

SUA şi aliaţii lor se tem că mişcările de trupe ruseşti ar face parte din pregătirile pentru un război. Rusia respinge acuzaţia şi afirmă zilnic că nu plănuieşte o invazie în Ucraina.

Se consideră de asemenea posibil că Rusia vrea să alimenteze temerile pentru a convinge NATO să accepte concesii în privinţa cererilor de noi garanţii de securitate.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi că unele trupe se vor întoarce la bază după manevre.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62242564
Data de lansare a ultimului sezon al serialului "Peaky Blinders" a fost dezvăluită
Un mural cu înălţimea de 12,7 metri care dezvăluie data de lansare a ultimului sezon al serialului "Peaky Blinders" a fost inaugurat în oraşul britanic Birmingham, informează marţi BBC.
62135712
Site-urile Ministerului Apărării din Ucraina şi ale două bănci, vizate de un atac cibernetic
Două mari bănci de stat şi site-ul Ministerului Apărării au fost vizate de un atac cibernetic, au anunţat marţi seară autorităţile ucrainene, în plină criză ruso-ucraineană, relatează AFP şi Reuters.
62242515
Putin nu vrea război, dar pune o condiție. ”Trebuie lămurită odată pentru totdeauna apartenența Ucrainei la NATO”
"Nu vrem război în Europa și suntem pregătiți să continuăm dialogul", i-a declarat marți Vladimir Putin cancelarului german.