Serghei Lavrov, interviu pentru BBC: Rusia nu este foarte curată. Nu ne este rușine să arătăm cine suntem

62256778
Profimedia

De la începutul războiului din Ucraina, acum aproximativ patru luni, și până în prezent, mii de civili au fost uciși, în timp ce milioane de ucraineni și-au părăsit țara.

Însă, într-un interviu acordat BBC, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.

„Nu am invadat Ucraina. Noi am declarat o operațiune militară specială pentru că nu am avut altă cale de a explica Occidentului faptul că integrarea Ucrainei în NATO ar fi fost un act criminal”, a spus Lavrov.

De când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, Serghei Lavrov nu a acordat decât câteva interviuri pentru presa din Occident.

Acesta a continuat să susțină că în Ucraina există naziști. Oficialii ruși au susținut adesea că armata lor „denazifică” țara.

Un jurnalist BBC i-a prezentat ministrului rus un raport al ONU în care se arată că într-un sat din regiunea Cernigău, „360 de locuitori, inclusiv 74 de copii și cinci persoane cu dizabilități, au fost forțați de forțele înarmate ale Rusiei să stea pentru 28 de zile în subsolul unei școli... Nu existau toalete, apă...10 vârstnici au murit”.

„Asta înseamnă lupta împotriva naziștilor?”, a fost întrebat Lavrov de către jurnalist.

Iar ministrul a răspuns: „Este mare păcat, însă diplomații internaționali, inclusiv Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, secretarul general al ONU și alți reprezentanți ONU, sunt puși sub presiune de către Vest. Și de multe ori sunt folosiți pur și simplu pentru a amplifica știri false răspândite de Occident. Rusia nu este foarte curată. Rusia este ceea ce este. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”.

Un alt subiect abordat de jurnalistul BBC a fost condamnarea a doi britanici din armata Ucrainei la moarte. Acesta a menționat că în ochii Occidentului, Rusia este vinovată de soarta acestora.

Lavrov: Nu mă interesează deloc ce vede Occidentul. Mă interesează doar dreptul internațional. Potrivit dreptului internațional, mercenarii nu sunt recnoscuți drept combatanți.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62266373
„Blonde”, un nou film despre viaţa celebrei actriţe Marilyn Monroe. A fost lansat primul trailer. VIDEO

Secretele lui Marilyn Monroe sunt pe cale de a fi dezvăluite. În curând va fi lansat un film despre viaţa celebrei actriţe, dar putem trage deja "cu ochiul" la primul trailer.  

62266370
Rachetele rușilor au lovit un centru cultural din Lisihansk, unde se adăposteau 40 de persoane

"Rusia nu e curată ca lacrima, dar nu ne este rușine să arătăm cine suntem", a spus sfidător ministrul rus de Externe într-un interviu pentru o televiziune britanică.

62266372
Un nou incident șocant în SUA. Doi morți și un rănit în timpul unui atac armat la o biserică din Alabama

Două persoane au fost ucise, joi, într-un atac armat, la o întâlnire a unui mic grup la o biserică dintr-o suburbie fin Birmingham, Alabama, a anunţat Poliţia, potrivit CNN.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.