Senatul SUA a aprobat ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege riscă să fie respins

61900613

Senatul SUA a adoptat un pachet de 95 de miliarde de dolari cu ajutoare pentru Ucraina și Israel, dar există riscul să fie respins de republicani în Camera Reprezentanților.

Senatul SUA a votat marţi dimineaţă devreme (ora locală) un proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari, ce cuprinde, între altele, asistenţă financiară destinată Ucrainei, Israelului şi Taiwanului, pregătindu-se acum de o confruntare cu Camera Reprezentanţilor, în condiţiile în care preşedintele acestui for, Mike Johnson, a criticat legea, relatează CNN.

Senatorii au aprobat legislaţia cu un vot de 70-29, care a depăşit pragul de 60 de voturi necesar pentru a fi aprobată şi a trimis acum proiectul de lege la Camera Reprezentanţilor. Douăzeci şi doi de republicani s-au alăturat majorităţii democraţilor pentru a susţine proiectul de lege, notează Reuters.

Nu este clar dacă Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, va organiza un vot asupra pachetului legislativ, mulţi republicani din Cameră opunându-se ajutorului suplimentar pentru Ucraina.

Cum sunt împărțiți banii

Pachetul de ajutor extern include miliarde de dolari pentru sprijinirea Ucrainei şi asistenţă de securitate pentru Israel, precum şi asistenţă umanitară pentru civilii din Gaza, Cisiordania şi Ucraina, printre alte priorităţi.

Proiectul de lege a trecut însă de Senat, în ciuda criticilor lui Johnson la adresa textului şi a faptului că fostul preşedinte Donald Trump a arătat, de asemenea, că este împotrivă, susţinând că SUA ar trebui să înceteze să mai ofere ajutor extern, cu excepţia cazului în care acesta este sub forma unui împrumut.

Pe lângă alte prevederi politice, proiectul de lege include 60 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, 14,1 miliarde de dolari pentru asistenţă de securitate destinată Israelului, 9,2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi 4,8 miliarde de dolari pentru a sprijini partenerii regionali din regiunea Indo-Pacific, potrivit Comisiei pentru alocări din Senat.

"Camera va trebui să găsească o cale de urmat şi va trebui să o facă în felul lor, dar noi trebuia să începem procesul şi am făcut acest lucru", a declarat marţi reporterilor John Thune, liderul republicanilor din Senat, potrivit News.ro.

Senatul SUA a adoptat legislaţia după ce republicanii au blocat săptămâna trecută un proiect de lege mai amplu care ar fi combinat ajutorul extern cu un acord bipartizan privind frontierele ce includea măsuri anti-imigraţie. Republicanii au cerut iniţial ca securitatea frontierelor să facă parte din proiectul de lege, dar apoi au respins acordul bipartizan privind frontierele, pe fondul atacurilor la adresa măsurii din partea lui Trump şi a unor republicani proeminenţi din Camera Reprezentanţilor.

Luni, preşedintele Camerei, Mike Johnson, a criticat proiectul de lege privind ajutorul extern din cauza lipsei de prevederi referitoare la frontiere, afirmând că Senatul "ar fi trebuit să se întoarcă la planşa de desen pentru a modifica actualul proiect de lege pentru a include prevederi reale privind securitatea frontierelor, care ar fi ajutat cu adevărat să se pună capăt catastrofei în curs de desfăşurare".

Trump, împotriva pachetului

Johnson se opusese anterior proiectului de lege mai larg ce includea prevederi privind frontierele. Speakerul a caracterizat acele prevederi ca fiind insuficiente, în ciuda faptului că au fost produsul unor negocieri bipartizane şi au inclus măsuri restrictive la frontieră.

Senatul a continuat să avanseze cu proiectul de lege în timp ce Donald Trump a susţinut că SUA nu ar trebui să acorde ajutor extern decât dacă este vorba de un împrumut, semnalându-şi opoziţia faţă de legislaţie. De asemenea, Trump a spus că ar încuraja agresiunea rusă împotriva oricărei ţări membre NATO care nu are alocări suficiente din PIB pentru apărare.

O serie de republicani din Senat - unde democraţii deţin o majoritate la limită, spre deosebire de Camera Reprezentanţilor care este dominată de republicani - fie au apărat, fie au minimalizat luni comentariile lui Trump privind NATO.

În Senat, examinarea proiectului de lege trena de câteva zile. Duminică, cu doar câteva ore înainte de începerea Super Bowl, camera a dat un vot cheie pentru a face să avanseze pachetul de măsuri, cu 67 de voturi ”pentru” la 27.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62250939
Noul guvern al Poloniei plănuiește să ceară despăgubiri de război Germaniei

Noul guvern de la Varşovia intenţionează să înceapă discuţii cu Germania pentru a soluţiona problema despăgubirilor pentru pagubele suferite de Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează, marţi, DPA.

62389406
Serviciile secrete din Estonia avertizează: „Rusia se pregăteşte pentru o confruntare militară cu Occidentul”

Rusia se pregăteşte pentru o confruntare militară cu Occidentul în următorul deceniu, dar ar putea fi descurajată printr-o consolidare a forţelor armate a aliaţilor, a declarat marţi serviciul de informaţii externe al Estoniei.

62424079
Rusia avertizează Occidentul: Vom fi foarte duri dacă ne „furați" bunurile. Câți bani ar putea pierde țara

Rusia a avertizat marți Occidentul că Moscova va fi foarte dură dacă SUA și Uniunea Europeană vor confisca active rusești în valoare de sute de miliarde de dolari.

 

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.