Senatorii americani anunță un acord asupra unui cadru legislativ privind controlul armelor de foc

62265449
Getty

Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminică un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează AFP şi Reuters.

"Planul nostru salvează vieţi, protejând totodată drepturile constituţionale ale americanilor care respectă legea", a precizat într-un comunicat grupul de senatori, condus de democratul Chris Murphy şi republicanul John Cornyn.

Măsurile prevăzute, ce necesită o majoritate calificată pentru a fi aprobate în Senat, cuprind între altele încurajarea statelor să retragă armele persoanelor considerate periculoase, cerinţa verificării mai riguroase a cumpărătorilor de arme sub 21 de ani, precum şi întărirea securităţii în şcoli şi programe finanţate la nivel federal consacrate sănătăţii mintale.

Preşedintele Joe Biden nu a întârziat să salute aceste "progrese insuficiente, dar importante", apreciind că, dacă va fi adoptat, va fi actul legislativ "cel mai important privind controlul armelor votat în ultimele decenii în Congres".

Prezenţa a 10 senatori republicani între semnatarii comunicatului sugerează că proiectul are şanse reale să fie votat de Senat, dacă va fi aprobat de toţi cei 50 de senatori democraţi. Pentru ca un astfel de proiect de lege să treacă se cere o majoritate calificată de 60 de voturi senatoriale, potrivit Agerpres.

Miercuri, Camera reprezentanţilor a votat un text diferit privind controlul armelor, cu măsuri mai drastice, inclusiv interzicerea vânzării de arme semiautomate celor sub 21 de ani, acesta neavând însă şanse să fie adoptat de camera superioară a Congresului.

Sâmbătă, zeci de mii de americani au ieşit în stradă în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Washington, pentru cere "oprirea masacrelor" cu arme de foc şi adoptarea de către legislativ de reforme pentru controlul acestor arme.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62265450
Un lunetist ucrainean l-a ucis pe unul dintre cei mai temuți mercenari ai lui Putin, ”Călăul”

Unul dintre cei mai cunoscuți mercenari ai Rusiei, acuzat că a ucis prizonieri de război și civili în Ucraina, a fost ucis, potrivit informațiilor lansate de unele publicații.  

62265406
Sute de ruși s-au înghesuit la fostul restaurant McDonald’s din Moscova, care acum este rusesc

La Moscova, sute de ruși s-au înghesuit la fostul restaurant McDonalds din piața Pușkin, redeschis acum sub un nou brand.

62265410
Ucrainenii rezistă în continuare în Donbas. În est, forțele ruse par tot mai aproape să cucerească orașul Severodoneţk

„Rusia se folosește de puterea sa mai mare de foc pentru a obține gradual progrese în zona Severo-Donețk”. Așa anunță ministrul britanic al Apărării în cea mai recentă evaluare a situației de pe frontul din estul Ucrainei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.