Șeful NATO, „absolut încrezător” că Ungaria va aproba aderarea Suediei la NATO la sfârşitul lunii februarie

62364688
Profimedia

Şeful NATO a declarat, vineri, că se aşteaptă ca parlamentul Ungariei să ratifice aderarea Suediei odată ce se va reuni în sesiune, la sfârşitul lunii februarie, eliminându-se astfel ultimul obstacol pentru ca ţara nordică să se alăture Alianţei.

Ungaria a devenit ultima ţară NATO care mai trebuie să dea undă verde din punct de vedere juridic aderării Suediei, după ce parlamentul turc a ratificat, marţi, cererea Stockholmului, iar preşedintele Tayyip Erdogan a promulgat, joi, legea, anunță Reuters, citată de News.ro.

Toţi cei 31 de membri ai NATO trebuie să ratifice aderarea unei ţări candidate înainte ca aceasta să poată adera cu drepturi depline la alianţă.

Jens Stoltenberg, secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, a declarat că premierul ungar Viktor Orban l-a asigurat în cadrul unei convorbiri telefonice în această săptămână că susţine aderarea Suediei.

Șeful NATO se bazează pe Ungaria

"S-a precizat clar că parlamentul va lua în discuţie acest subiect imediat ce se va reuni, iar mesajul este că parlamentul va susţine apoi ratificarea aderării Suediei", a dezvăluit Stoltenberg.

"Mesajul pe care l-am primit este că parlamentul se va reuni din nou la sfârşitul lunii februarie, aşa că trebuie să aşteptăm acest lucru", a adăugat el.

"Dar sunt absolut încrezător şi mă bazez pe Ungaria că ratificarea aderării Suediei va fi făcută imediat ce parlamentul se va reuni din nou, la sfârşitul lunii februarie", a punctat şeful NATO.

"Aderarea Suediei la NATO va face NATO mai puternică şi ne va face pe toţi mai siguri", a comentat Stoltenberg în declaraţii făcute reporterilor la sediul NATO.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62420716
POLITICO: Cum urmărește extrema dreaptă să ajungă la putere în Europa prin furia fermierilor

Publicația POLITICO consideră că extrema dreaptă din Europa s-ar folosi de protestele fermierilor furioși pentru a ajunge la putere.

62420713
Un cardinal apropiat al papei Francisc este acuzat de agresiuni sexuale în Canada. „Au fost mult timp la adăpost”

Cardinalul canadian Gérald Cyprien Lacroix, consilier apropiat al papei Francisc, se confruntă cu acuzaţii de agresiuni sexuale în ţara sa, în cadrul unei acţiuni colective care vizează peste o sută de membri ai diecezei din Quebec.

 

62420712
Fermierii francezi pregătesc izolarea Parisului. "Suntem la porțile orașului". Ordinul Ministerului de Interne

Premierul Franței a anunțat o serie de concesii pentru fermierii care, de două săptămâni, blochează șoselele din Hexagon.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.