Şefa diplomaţiei europene doreşte ca statele membre UE să pună presiune maximă asupra Rusiei

62515326

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, a cerut luni să se exercite "presiune maximă asupra Rusiei", pentru că ceea ce Moscova "doreşte cu adevărat" este război în Ucraina, informează EFE.

 

"Trebuie să exercităm presiuni, presiune maximă, asupra Rusiei pentru a pune capăt cu adevărat acestui război, deoarece este nevoie de doi pentru a dori pacea", a declarat Kallas reporterilor la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri de Externe (CAE) al UE de la Luxemburg.

"Este nevoie doar de unul pentru a dori război şi vedem că Rusia vrea cu adevărat război, iar toţi cei care doresc ca masacrul să înceteze trebuie să pună presiune maximă asupra Rusiei", a adăugat ea.

Şefa diplomaţiei europene a vorbit duminică despre cel mai recent atac rusesc cu rachete balistice împotriva centrului oraşului Sumî din nord-estul Ucrainei, care a ucis 34 de persoane.

"Vedem cele mai mortale atacuri. În acest război sunt ucişi civili. Şi, bineînţeles, a trecut o lună de când Ucraina a fost de acord cu o încetare a focului necondiţionată. Nu am văzut asta din partea Rusiei", a spus Kallas, referindu-se la discuţiile dintre Washington şi Moscova pentru a pune în aplicare un armistiţiu.

Sprijinul pentru Ucraina trebuie intensificat

Kallas consideră că "ceea ce este clar este că trebuie să sprijinim mai mult Ucraina". În acest sens, a afirmat că ţările UE au strâns deja "două treimi" în cadrul iniţiativei pe care a propus-o de a se furniza Kievului două milioane de obuze de artilerie în acest an, evaluate la aproximativ cinci miliarde de euro.

"Dar trebuie să facem mai mult", a insistat ea, menţionând că anul acesta ţările europene au promis deja Ucrainei 23 de miliarde de euro ca ajutor militar, "mai mult decât anul trecut".

Kaja Kallas a spus că fiecare stat membru "face ce poate". A insistat însă că "mesajul este foarte clar: trebuie să facem mai mult pentru ca Ucraina să se poată apăra şi ca civilii să nu fie nevoiţi să moară".

Miniştrii de externe din statele membre UE încep reuniunea CAE printr-o videoconferinţă cu omologul lor ucrainean, Andrii Sîbiga, pentru a analiza situaţia de pe câmpul de luptă şi eforturile diplomatice în curs ale SUA cu Ucraina şi Rusia.

Obiectivul UE: dublarea ajutorului militar și noi sancțiuni

Şefa diplomaţiei europene a propus un plan în care statele membre să dubleze anul acesta ajutorul militar acordat Ucrainei faţă de anul trecut, până la 40 de miliarde de euro. Însă, având în vedere reticenţa unor ţări, obiectivul a devenit concentrarea pe nevoile imediate şi anume livrarea celor două milioane de obuze Kievului anul acesta.

Mai multe surse diplomatice şi-au exprimat convingerea că acest obiectiv este posibil pe bază de voluntariat, în condiţiile în care Ungaria se distanţează de iniţiativă. Până acum, Germania a promis o contribuţie de aproximativ 500.000 de proiectile, iar Olanda aproximativ 340.000.

În acelaşi timp, UE doreşte să menţină presiunea asupra Moscovei printr-un nou pachet de sancţiuni, al 17-lea de la începutul invadării Ucrainei, pachet pe care Comisia Europeană este de aşteptat să îl pregătească în curând.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
VIDEO. Ucraina a prezentat Tryzub, o armă cu laser care poate să doboare aeronave și drone de la 5 km

Ucraina a prezentat, în premieră, noua sa armă cu laser Tryzub, care este capabilă să distrugă drone și aeronave la o distanță de până la 5000 de metri, potrivit comandantului Forțelor de Sisteme fără Pilot, Vadim Sukarevski.  

Șeful OMS acuză: Un copil a murit în Gaza, după ce Israelul a lovit spitalul Al-Ahli în care se afla. FOTO

Un copil a murit „din cauza întreruperii asistenţei medicale” în spitalul al-Ahli din Gaza, care a devenit nefuncţional după ce un atac israelian l-a avariat grav duminică, a anunţat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP.

Coreea de Nord construiește ceea ce ar putea fi cea mai mare și mai avansată navă de război a sa. Imagini din satelit

Imagini noi din satelit arată ceea ce ar putea fi cea mai mare navă de război construită vreodată de Coreea de Nord – posibil de peste două ori mai mare decât orice altă navă din flota navală a liderului Kim Jong Un.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.