Schimb de focuri la frontiera dintre Iran şi Afganistan

62211123
Getty

Grăniceri iranieni şi talibani afgani au avut duminică un schimb de focuri la frontiera dintre ţările lor, talibanii anunţând un deces în tabăra lor, transmite AFP.

Forţele iraniene şi talibanii se acuză reciproc pentru deschiderea focului.

„O confruntare între gărzile de frontieră din Iran şi forţele talibanilor a avut loc” în comitatul Hirmand din provincia Sistan-Balucistan, a declarat guvernatorul acestei regiuni, potrivit agenţiei iraniene de presă Fars.

„Talibanii au trecut ilegal graniţa şi forţele iraniene au ripostat”, a adăugat acelaşi guvernator, care mai afirmă că a fost o confruntare scurtă şi nu există nicio victimă de partea iraniană.

Potrivit agenţiei iraniene Tasnim, talibanii ar fi tras asupra caselor satului frontalier Dust Mohammad.

De partea cealaltă a frontierei, autorităţile provinciei afgane Nimroz au anunţat că în urma schimbului de focuri un membru al forţelor de securitate talibane a fost ucis şi un altul rănit.

„Gărzile de frontieră iraniene au deschis focul asupra unei patrule a gărzilor noastre de frontieră în districtul Kang din provincia Nimrioz”, potrivit unui comunicat în care talibanii prezintă versiunea lor asupra incidentului.

La sfârşitul lunii iunie un grănicer iranian a fost ucis într-un incident asemănător la un post de trecere a frontierei din aceeaşi provincie.

Iranul are de mult timp relaţii tensionate cu talibanii şi, cu toată adversitatea sa faţă de SUA, Teheranul nu a recunoscut nici până acum noul guvern pe care talibanii l-au format la Kabul în august 2021 după retragerea precipitată a trupelor americane din Afganistan.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62275531
Furtunile fac prăpăd în Iran. Cel puțin 69 de oameni au murit în ultimele zile
Bilanţul înregistrat în urma furtunilor severe care s-au produs în ultimele trei zile în Iran a ajuns la 69 de persoane decedate, a anunţat duminică Ministerul iranian de Interne.
62275512
Fostul preşedinte al statului Filipine, Fidel Ramos, a murit la vârsta de 94 de ani
Doliu în Filipine. Fostul preşedinte Fidel Ramos, care a contribuit în 1986 la revolta ce l-a înlăturat de la putere pe dictatorul Ferdinand Marcos, a murit, duminică, la vârsta de 94 de ani, au anunţat familia sa şi autorităţile de la Manila.  
62267331
Proprietarul uneia dintre cele mai mari companii exportatoare de cereale din Ucraina, ucis în atacul rusesc din Nikolaev
Proprietarul unei companii agricole de top din Ucraina a murit în urma unui atac rusesc.