Scandalul de plagiat ia amploare. Presedintele Ungariei refuza sa demisioneze: "Nu vad legatura"

60562981

Presedintele Ungariei, Pal Schmitt, aflat in mijlocul unui scandal de plagiat cu privire la lucrarea sa de doctorat, a refuzat sa demisioneze, considerand ca nu este "nicio legatura" intre teza sa si functia de sef de stat.

Presedintele Pal Schmitt a vorbit la televiziunea publica vineri seara, subliniind ca si-a obtinut diploma universitara acum 20 de ani, in 1992, si ca a fost ales presedinte prin alegeri universale acum un an, in 2011.

Presedintele Ungariei, al patrulea presedinte dupa caderea dictaturii comuniste in 1989-1990, si-a vazut doctoratul retras la 29 martie de catre Universitatea Semmelweis, care a considerat teza sa despre istoria Jocurilor Olimpice sustinuta acum 20 de ani ca fiind "plagiata".

"Mi-am scris teza dupa cunostintele mele cele mai bune, a fost o munca cinstita", a declarat seful de stat petru televiziune.

"Cu toata sinceritatea, nu vad nicio legatura" intre problema plagiatului si o demisie, a mai adaugat acesta.

"Recunosc ca am fost lipsit de aceasta diploma, insa eu am facut treaba buna, conform regulilor de acum 20 de ani". Premierul conservator Viktor Orban care este un apropiat al lui Pal Schmitt a apreciat vineri dimineata ca, in ceea ce priveste o eventuala demisie, "decizia apartine doar presedintelui republicii".

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban in cadrul caruia mai multi membri au fost ostili candidaturii lui Pal Schmitt la presedintie, nu a facut nicio declaratie oficiala. Partidele de opozitie au solicitat demisia presedintelui, care s-a intors joi seara la Budapesta dupa o vizita in Coreea de Sud, insa a evitat presa care il astepta la aeroport.

Serviciul de presa al presedintiei a anuntat vineri dimineata ca intreg programul lui Pal Schimtt, printre care o vizita la Viena pentru inaugurarea unei expozitii consacrate unui artist ungar, este anulat pentru ziua de vineri.

Intreaga presa ungara se astepta la o demisie a sefului de stat si a inceput sa vorbeasca despre posibili succesori. In fata resedintei sefului de stat, Palatul Sandor, douazeci de simpatizanti ai micului partid de opozitie ecologist de stanga au montat corturi si au declarat ca vor "ramane acolo pana la plecarea sa".

Saptamanalul ungar HVG a prezentat de la inceputul lunii ianuarie pasaje din teza lui Pal Schmitt care pareau o traducere din franceza a textului unui expert bulgar, Nikolai Georgiev:

"Reproducerea scrierilor lui Nikolai Georgiev, in 180 de pagini din cele 215 ale tezei lui Pal Schmitt, poate fi suspectata de plagiat". In lumea politica, ultimul caz mare de plagiat in cadrul unei teze universitare l-a obligat in 2011 pe noua speranta a crestin-democratilor germani (CDU-CSU), Karl-Theodor zu Guttenberg, sa demisioneze din postul sau de ministru al Apararii.

In consecinta, in lumea universitara, expertii au inceput sa verifice tezele universitare ale oamenilor politici, in cautarea unor eventuale cazuri de plagiat.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
VIDEO. Sacrificiul acestui soldat a impresionat intreaga lume. Pentru ce si-a dat viata

Un soldat american a facut sacrificiul suprem in Afganistan, dar moartea sa nu are o legatura directa cu razboiul din aceasta tara.

Presedintele Ungariei a copiat la doctorat mai rau ca un elev de liceu. Teza care l-a facut de ras

Momente stanjenitoare pentru presedintele Ungariei. Acestuia i-a fost retras titlul de doctor, pe motiv ca teza lui pe tema istoriei jocurilor olimpice, era un plagiat flagrant.

Scenariu negru: UE si NATO s-ar putea destrama. Polonia se teme de Rusia

Ministrul polonez de Externe Radek Sikorski a declarat ca Uniunea Europeana (UE) s-ar putea destrama si ca Statele Unite ar putea parasi NATO, lasand Polonia singura in fata unei Rusii tot mai hotarata.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.