Scandal în presa franceză. Ancheta care a scos la iveală totul

×
Publicitate

Franţa e zguduită de propriul scandal "Me Too". O anchetă a publicaţiei Liberation a scos la iveală că 30 de jurnalişti cunoscuţi în Hexagon îşi hărţuiau colegele mai tinere pe Facebook.

Ironia face ca fondatorul grupului să lucreze chiar la Liberation. Compania l-a concediat pe el şi pe un alt coleg care s-a amuzat şi el pe seama femeilor.

Timp de aproape un deceniu tinere proaspăt angajate în presa franceză și ziariști aparțânând minorităților rasiale sau sexuale au fost hărțuiți online de un grup de pe Facebook botezat "Liga râsului", din care făceau parte 30 de jurnalișți de renume din Franța.

Victimele au păstrat tăcerea până de curând, când povestea lor a fost adusă la lumină de o anchetă a publicăției Liberation.

Lea Lejeune, jurnalist: "Eram mai tinere decât ei, eram la început de carieră și nu aveam încredere noi. Când ți se întâmplă așa ceva, la început tremuri, apoi te înroșeșți și nu șții cum să reacționezi. Încerci să răspunzi prin umor. Apoi foloseșți logica. Dar nimic nu merge. Nu mai poți să te mai concentrezi la muncă."

Articolul Liberation a făcut publice și numele membrilor, care în grup își păstraseră anonimatul. Doi dintre aceșția erau angajați chiar la publicația care a făcut anchetă.

În fața oprobriului unanim, jurnaliștii și-au pus cenușă în cap cerând iertare victimelor prin mesaje publicate tot pe rețelele sociale.

"Știu că scuzele sunt inutile, dar îmi pare sincer rău", a scris unul dintre ei, iar altul a declarat că nu și-a dat seama de trauma suferită de femeile pe care le-a hărțuit și umilit.

Lea Lejeune, jurnalist: "Cred că e bine că au fost numiți și făcuți de râs în presă, pentru că și angajatorul să fie forțat să reacționeze. Însă nu-mi place ca oamenii să fie hărțuiți online, nici măcar dacă victimele sunt ei."

Unii angajatori au luat măsuri și fie i-au concediat, fie i-au suspendat din funcție pe cei implicați în scandal. La rândul lor, autoritățîle franceze s-au autosesizat, iar procurorul Parisului anchetează cazul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un terorist ISIS, cunoscut că a tăiat capul unui prizonier, a fost ucis de un tanc

Un militant indonezian care a tăiat capul unui prizonier occidental în 2016 a murit luna trecută într-o luptă cu forțele susținute de americani în Siria.

284 de mașini de lux au ”dispărut” după un summit în Papua Noua Guinee

Poliția din Papua Noua Guinee are o misiune complicată: trebuie să găsească aproape 300 de mașini, care nu au mai fost returnate după o reuniune organizată la finalul anului 2018.

Elveţianul căruia i-a ucis soţia un interlop român candidează. "Sper să moară repede"

Andrea Bertozzi, un poliţist de frontieră elveţian, a trecut în 2002 printr-un adevărat coşmar după ce soţia sa, gravidă, a fost asasinată de un român şi de complicii acestuia.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.