Rusia şi China vor să construiască o staţie spațială pe Lună. Ce scop va avea

62155050
Shutterstock

Rusia şi China au anunţat marţi semnarea unui memorandum pentru construcţia în comun a unei staţii "la suprafaţa sau pe orbita" Lunii, care concentrează din nou ambiţiile spaţiale, informează AFP.

Agenţia spaţială rusă Roscosmos a precizat într-un comunicat că acest proiect, al unei "Staţii ştiinţifice selenare internaţionale", realizat împreună cu agenţia spaţială chineză, va fi deschis "tuturor ţărilor interesate şi partenerilor internaţionali".

Cu toate acestea, textul nu specifică un calendar sau sumele ce vor fi investite pentru acest proiect, notează AFP.

Potrivit Roscosmos, Rusia şi China vor stabili o "foaie de parcurs" şi vor desfăşura "o strânsă colaborare' pentru a duce la bun sfârşit acest proiect.

"Staţia ştiinţifică selenară internaţională constă dintr-un ansamblu de instrumente experimentale de cercetare, creat la suprafaţă sau pe orbita Lunii şi conceput pentru a efectua activităţi pluridisciplinare", se menţionează în comunicat.

Acest anunţ intervine în timp ce Rusia pare să rămână în urma multiplelor proiecte spaţiale ale altor state sau companii private.

Numeroase proiecte care au ca obiectiv Luna vizează satelitul natural al Pământului drept "banc de teste" către Marte, cum este cazul programului american Artemis.

Anul trecut, Rusia şi-a pierdut monopolul în cadrul zborurilor cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) după prima misiune de acest gen reuşită de compania americană Space X. Compania are în vedere un zbor către Lună în 2023.

Deşi beneficiază de o mare experienţă care datează din perioada sovietică, sectorul spaţial rus este afectat de dificultăţi în materie de inovare, precum şi de probleme de finanţare şi de corupţie.

Acest nou proiect selenar, dacă se va concretiza, ar putea relansa Moscova în cursă, cu ajutorul unui partener care nu îşi ascunde marile ambiţii spaţiale.

La jumătatea lunii februarie, China şi-a plasat sonda Tianwen-1 pe orbita lui Marte, o premieră pentru această ţară, realizată la aproape şapte luni de la lansare, în iulie.

În decembrie, China a adus pe Pământ şi eşantioane de sol de pe Lună, în cadrul primei misiuni de acest tip din ultimii peste 40 de ani.

La rândul său, Statele Unite, cu care Rusia continuă să menţină o bună colaborare în domeniul spaţial, au realizat asolizarea cu succes a celui de-al cincilea rover - Perseverance - pe Marte, la sfârşitul lunii februarie.

În timpul mandatului fostului preşedinte Donald Trump, Washingtonul a stabilit revenirea americanilor pe Lună pentru 2024 în cadrul programului Artemis, însă succesorul său, Joe Biden, nu a făcut publice deocamdată priorităţile pentru explorarea spaţiului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62167785
Presa japoneză: Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc fără spectatori străini
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc fără spectatori străini, din cauza temerilor legate de pandemia de Covid-19, a afirmat marţi presa japoneză, citând responsabili sub acoperirea anonimatului, transmite AFP.
62171776
Japonia a dezvoltat o seringă care extrage o doză suplimentară din flaconul de vaccin Pfizer
Compania japoneză Terumo Corp a anunțat, marți, că a dezvoltat o seringă care poate extrage șapte doze din fiecare flacon de vaccin anti-Covid produs de Pfizer, informează Reuters.
62178360
Prima reacție a Palatului Buckingham, după interviul acordat de Prințul Harry și Meghan Markle
Acuzațiile de rasism făcute de Harry și Meghan sunt „îngrijorătoare” și vor fi adresate în privat de Familia Regală, a anunțat Palatul Buckingham într-un comunicat.