Rusia anunță că aplică sancțiuni SUA, inclusiv președintelui Biden, ca măsură ”reciprocă”

62195562
Getty

Moscova a anunțat, marți, sancțiuni împotriva conducerii Statelor Unite ale Americii, inclusiv a președintelui Joe Biden, precum și a șefilor Pentagonului și CIA.  

Potrivit Russia Today, Rusia i-a sancționat pe președintele american Joe Biden, secretarul de stat Tony Blinken, secretarul Apărării Lloyd Austin și alți zece oficiali și personalități politice ale administrației de la Casa Albă.

Moscova a spus că sancțiunile sunt o măsură reciprocă, impusă după ce Washingtonul i-a trecut pe lista neagră pe liderii ruși, inclusiv pe președintele Vladimir Putin.

Aceste măsuri au fost descrise ca o „contra reacție” la „cursul extrem de rusofob urmat de actuala administrație americană”.

În fruntea listei cu 13 nume apare președintele Biden, urmat de Blinken și Austin. De asemenea, sunt numiți președintele șefilor de stat major general Mark Milley, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, directorul CIA William Burns și secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Mai jos pe listă, sunt incluși și fostul secretar de stat Hillary Clinton și fiul lui Biden, Hunter, ale căror relații cu o firmă energetică ucraineană au fost puse sub semnul întrebării și criticate - mai notează Russia Today.

Includerea pe această listă înseamnă că persoanele respective nu mai au voie să intre în Federația Rusă. Cu toate acestea, declarația Kremlinului precizează faptul că Moscova nu va exclude contactul cu oficialii americani „dacă îndeplinesc interesele noastre naționale”.

Mai multe nume vor fi adăugate pe listă „în viitorul apropiat” , se mai arată în această declarație, avertizând că „înalți oficiali americani, oficiali militari, parlamentari, oameni de afaceri, experți și personalități din mass-media care sunt ”rusofobi” sau care contribuie la ”incitarea la ură față de Rusia” vor fi, de asemenea, pe lista neagră.

Rusia, lovită de o serie de sancțiuni economice fără precedent

 

Rusia a fost lovită de o serie de sancțiuni fără precedent de la lansarea invaziei sale în Ucraina din 24 februarie, cel mai mare atac asupra unui stat european după 1945, despre care Moscova spune că reprezintă doar „o operațiune specială” pentru a-și dezarma vecinul și a înlătura liderii pe care îi numește „neonaziști”.

Printre cei afectați de sancțiunile se numără 10 persoane din consiliul de administrație al VTB Bank, al doilea cel mai mare creditor din Rusia, și 12 membri ai Dumei, camera inferioară a parlamentului rus, a declarat Departamentul de Trezorerie al SUA într-un comunicat.

De asemenea, Statele Unite, Uniunea Europeană și toate țările din G7 - grupul celor mai dezvoltate state ale lumii - vor revoca statutul Rusiei de “cea mai favorizată națiune”. Anunțul a fost făcut de președintele american Joe Biden.

Asta înseamnă că Rusia nu mai poate face comerț în condiții avantajoase cu țări ce reprezintă aproximativ jumătate din economia globală! În plus, vor fi interzise importurile de lux.

Totodată, Uniunea Europeană va interzice şi exporturile de produse de lux către Rusia, la fel ca importurile de fier şi oţel din Rusia.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62248144
Aproximativ 300 de militari belgieni s-au alăturat forței de reacție rapidă a NATO dislocată în România

300 de militari belgieni s-au alăturat forței de reacție rapidă a NATO dislocată la Mihail Kogălniceanu. Ei se alătură soldaților români, americani, francezi, italieni, olandezi și germani aflați deja la bază militară.

62246326
Analiză The Guardian. Decizia care l-ar face pe Putin să dea înapoi

Ucraina este de părere că președintele Vladimir Putin va da înapoi dacă va exista o amenințare serioasă la adresa puterii economice date de combustibili fosili.

62248135
Ambasador rus: Europenii vor suferi la fel de mult ca ruşii de pe urma sancţiunilor occidentale

Europenii vor suferi la fel de mult ca ruşii de pe urma sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei, a prevenit marţi ambasadorul Federaţiei Ruse la Paris, denunţând o „vânătoare” împotriva oligarhilor ruşi în Europa.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.