Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

×
Publicitate

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Totuși, există și o veste bună: între cele două țări are loc în acest weekend cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului.

Potrivit forțelor ucrainene, Rusia a lansat 250 de drone și 14 rachete balistice asupra Kievului, provocând incendii în clădiri rezidențiale. A fost unul dintre cele mai ample atacuri asupra capitalei ucrainene de la începutul războiului.

Kiev, Ucraina

Martor: M-am trântit la pământ, pe coridor, apoi am văzut o lumină puternică. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Totul era o ceață. Mi-am luat imediat rucsacul, apoi am fugit afară și am văzut ce se întâmplă.

Reacția președintelui ucrainean la atacul sângeros

Totuși, forțele Kievului au anunțat că au reușit să doboare șase rachete și aproape toate dronele.

Martor: În capitala Ucrainei, Kiev, am auzit toată noaptea rachete balistice. Blocul din spatele meu este o consecință a acțiunilor ostile.

„Cu fiecare astfel de atac, lumea devine tot mai convinsă că Moscova vrea să prelungească războiul” a scris Volodimir Zelenski pe rețeaua X. Potrivit președintelui ucrainean, doar „sancțiuni suplimentare, care să vizeze sectoarele cheie ale economiei ruse" ar putea determina Kremlinul să accepte o încetare a focului.

Kiev, Ucraina

Volodimir Zelenski: E nevoie de o încetare a focului. E nevoie de pași diplomatici necesari către o pace reală. Este, în mod clar, momentul să sporim presiunea asupra Rusiei pentru a obține nu doar un singur rezultat, ci tot ceea ce este necesar.

Noile bombardamente au avut loc în contextul în care Ucraina și Rusia fac cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului. În urma discuțiilor recente din Turcia, fiecare tabără s-a angajat să elibereze câte o mie de oameni. Ieri și azi, peste 600 de bărbați au fost predați de ambele părți, iar operațiunea va continua și mâine.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62444612
Țara care ar putea introduce ziua de lucru de șapte ore, în ciuda deficitului de forță de muncă
Guvernul muntenegrean este aproape de o decizie privind introducerea zilei de lucru de şapte ore în ţară, a declarat vineri prim-ministrul Milojko Spajic, citat sâmbătă de agenţia croată de presă HINA.
62374028
Maria Zaharova: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România
Autoritățile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicația Telegram în scopul influențării alegerilor prezidențiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit TASS.  
62471747
Țara în care termometrele au atins 51,6 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP.