Românii care vor să muncească în UK trebuie să se supună unor reguli noi, impuse de Brexit

×
Publicitate

Românii care vor să muncească în Marea Britanie trebuie să se supună unor reguli noi, impuse de Brexit. Cel mai greu le este muncitorilor sezonieri, obligați să aibă vize de lucru.

 

Câteva mii nu au aflat asta, așa că au fost trimiși acasă de la graniță sau chiar în centre de detenție. Pe de altă parte, românii care muncesc în regat au cerut drept de ședere, și aproape un milion au și primit permisul. Astfel, spun autoritățile britanice, ai noștri formează a două cea mai mare comunitate de străini, după polonezi.

Imediat după aterizare, autoritățile britanice verifică pașapoartele, biletele de avion, dar și ce bani au în cont migranții. Iată mărturia unui român care a fost reținut mai bine de 48 de ore într-unul dintre centrele de detenție.

Român din UK: ”Le-am spus că sunt în vacanță, mi-au luat pașaportul, bagajele și m-au oprit pentru control. Stătea câte unu în cameră, mâncarea la cel mai jos nivel. Ce inseamană asta? Ouă fierte și cereale și mâncare pregătite , din aceasta ambalată, la microunde, la încălzit”.

Reporter: Apă aveați?

Român din UK: ”Aveam apă. Dar în rest mai nimic, o camera destul de murdară cu toaletă înăuntru și aveam voie în curte de la opt dimineață până la 8 seara.”

Bărbatul în vârstă de 35 de ani a mers în vizită la un prieten, însă nu avea nicio ofertă concretă de angajare.

”Mi-au luat telefonul, mi-au dat de acolo un telefon cu butoane, care nu avea credit și au reușit să sun acasă, să dau numărul de acolo și să dau numărul de acolo. În aeroport erau convinși, oamenii aveau planul făcut să ne trimită înapoi, în centru au fost foarte amabili.”

În presa străină, se vorbea de aproximativ 30 de persoane reținute de Marea Britanie pe aeroport, printre care cinci cetățeni români. În realitate, cifrele sunt și mai mari, susțîn europarmantarii români care au cerut Comisiei Europene să intervină în astfel de cazuri.

Alin Mituță, europarlamentar: ”După datele Ministerului de Externe erau cinci români arestați în centrele de detenție , acum am aflat că de fapt erau mult mai mulți. Aflăm din date Guvernului britanic publicate în urmă cu câteva zile că au fost peste 600. De cetățeni europeni care au fost reținuți în centrele de detenție , doar în primele 3 luni”.

Românii care vor să lucreze legal în Marea Britanie sunt obligați să aplice pentru premise de ședere.

Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul anului 2020, peste 730.00 de cetățeni au primit drept de ședere și de muncă după ieșirea din Uniunea Europeană. Astfel, românii sunt pe locul al doilea după polonezi.

Paul Balla - președinte Asociația Sprijin Pentru Diaspora Românească: ”Există posibilitatea de a activa profesional pe teritoriul Marii Britanii doar cu un pre-contract sau o promisiune încheiată cu angajatorul de acolo înainte de a plecat spre UK”

Romulus Honca, român din Anglia: ”Iau random oamenii și m-au întrebat cu ce motiv, dacă medical, câți bani lichizi am la mine, a trebuit să le demonstrez proveniență banilor, inclusiv aplicația de pe telefon ceea ce e o chestie privată și a trebuit să le arăt când am scos banii și de unde. De când cu Brexitul pun foarte multe întrebări întreabă dacă ai adresa, contract de muncă, unde muncești, care nu vorbesc engleză se enervează pe ei, e un pic cam tensionată situația la graniță."

Se întâmplă acest lucru pentru că, imediat după ruptura politică dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, autoritățile britanice sunt mai atente cu sistemul de beneficii sociale pentru muncitori. Sebastian are o firma de construcții în nord-vestul Londrei, iar noile condițîi impuse ii îngreunează activitatea cu posibilii muncitori români.

Sebastian Orel, antreprenor român stabilit în Anglia: ”Ei au luat în considerare faptul că ei vor să aducă oameni care să aducă beneficiu economie britanice, adică High Skill , în construcții și în orice alt domeniu și să nu devină un … pentru sistemul de beneficii britanice . Adică să nu vii aici, să vii la 12 lire pe an și automat trebuie să apelezi la Guvern ca să te ajute, ca să ridici venitul, ca să îți permiți viața de aici.”

Dificultăți întâmpină mai ales muncitorii sezonieri, cei care lucrează în agricultură, de exemplu. Ei trebuie să aplice pentru vize de lucru pentru o perioada de șase luni.

Pe site-ul inspecției Muncii, autoritățile au inițiat o campanie prin intermediul căreia cei interesați pot găsi mai multe informații despre condițiile din Marea Britanie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Un blogger din China, condamnat la închisoare pentru că „a denigrat” martirii

Un blogger din China, care a contestat numărul oficial de morţi ai Chinei într-un incident la frontiera cu India, a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru "denigrarea eroilor şi martirilor”, anunţă DPA.

Lenjeria împărătesei Elisabeta a Austriei, scoasă la licitație. Ce preț au obiectele purtate de celebra Sissi VIDEO

Articole de lenjerie care i-au aparţinut împărătesei Elisabeta a Austriei, cunoscută sub numele de Sissi, au fost puse marţi la vânzare de o casă de licitaţii din Munchen.

Șoc în Italia după eliberarea asasinului mafiot Giovanni Brusca. A dizolvat un copil în acid și a comis peste 100 de crime

Giovanni Brusca, condamnat pentru asasinarea în 1992 a celebrului judecător sicilian antimafia Giovanni Falcone, a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare, după ce a ispăşit 25 de ani, o eliberare care provoacă emoţie şi neînţelegere în Italia.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.