Țara noastră este vizată direct, după incidentul de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe. Președintele Nicușor Dan a anunțat că alte două state vor trimite sprijin suplimentar pentru apărarea României.
De asemenea, președintele Nicușor Dan a anunțat că Slovacia și Portugalia vor trimite sprijin militar în România. Este vorba de capabilități aeriene, de elicoptere și radare pentru depistarea dronelor. Astfel, cele două state se alătură celorlalte patru țări care ne vor sprijini. Este vorba de Italia, Spania, Franța și SUA.
Decizia a fost anunțată în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării din NATO, care a avut loc tot la Bruxelles. România a fost reprezentată de ambasadorul NATO al țării noastre.
Decizia este cu atât mai importantă pentru noi, cu cât tot în cadrul acestei reuniuni secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat că, în următoarele șase luni, Statele Unite vor analiza și vor revizui prezența militară în Europa și să nu uităm că România găzduiește trupe și echipamente militare americane.
De altfel, consolidarea apărării pe flancul estic este unul dintre subiectele importante care se vor discuta la Consiliul European. În concluziile premergătoare summitului, țara noastră a fost menționată cu incidentul de la Galați.
Pe de altă parte, un alt subiect foarte important este bugetul Uniunii Europene pentru următorii ani. Negocierile sunt intense între statele dezvoltate, cele care contribuie mai mult, și statele mai puțin dezvoltate, printre care și România.
Țara noastră a obținut o victorie alături de 16 state. Bugetele pentru agricultură și coeziune, acele fonduri care ne ajută să prindem din urmă statele mai dezvoltate, au fost majorate ușor față de propunerea Comisiei, propunerea inițială.
Miza acestor negocieri este cu atât mai mare, cu cât au loc într-un moment de instabilitate politică internă, care ar putea afecta capacitatea țării noastre de a-și susține prioritățile la nivel european.