România cere Rusiei să oprească ostilitățile și să își retragă trupele din Ucraina. Când încep negocierile pentru pace

62371446

Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a afirmat că, la reuniunea de la Jeddah privind Ucraina, a arătat sprijinul României faţă de Formula pentru Pace a preşedintelui Volodimir Zelenski.

”Orice viitoare pace trebuie să garanteze securitatea Ucrainei în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional şi libertatea sa de a-şi urma alegerile suverane, fără interferenţe”, a subliniat el.

Aurescu a arătat, într-un mesaj postat pe Twitter, că, participând la reuniunea de la Jeddah privind principiile-cheie ale păcii pentru Ucraina, a exprimat sprjinul ferm al României faţă de Formula pentru Pace a preşedintelui Zelenski şi cele zece domenii ale acesteia.

aurescu jeddah

”Cerinţele prealabile pentru începerea discuţiilor pentru pace sunt: Rusia să oprească ostilităţile, să îşi retragă trupele şi să respecte pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei. Doar Ucraina, ca victimă a agresiunii, poate decide când să înceapă discuţiile pentru pace”, a punctat Aurescu, fost ministru de Externe.

El a adăugat că România sprijină pe deplin viitorul Summit Global pentru Pace, cu cea mai largă participare din toate regiunile lumii.

”România va continua să fie alături de Ucraina cât timp este nevoie pentru a câștiga acest război” 

”Orice viitoare pace trebuie să garanteze securitatea Ucrainei în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional şi libertatea sa de a-şi urma alegerile suverane, fără interferenţe. România va continua să fie alături de Ucraina cât timp este nevoie pentru a câştiga acest război”, a subliniat Aurescu.

Arabia Saudită, în căutare de influenţă globală, a găzduit sâmbătă o reuniune pe tema Ucrainei, care a anunţat discuţii "deloc uşoare", potrivit unui reprezentant al Kievului, în contextul în care Riadul oferă un loc de frunte puterilor emergente apropiate Moscovei, a informat AFP.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62373691
Delirul lui Medvedev: Rusia nu are nevoie de niciun dialog. Ucraina trebuie să vină târându-se în genunchi, cerșind milă
Dmitri Medvedev face public încă un delir din seria celor care l-au făcut celebru, fostul lider de la Kremlin spunând că Rusia nu are nevoie de niciun dialog, iar despre pace se va vorbi doar după ce Ucraina se va târî în genunchi cerșind milă.  
62373690
Cel puţin 22 de morţi şi 50 de răniţi într-un accident de tren în Pakistan. VIDEO
Cel puţin 22 de oameni au fost ucişi şi peste 50 au fost răniţi duminică, după ce un tren de pasageri a deraiat în districtul Sanghar din provincia Sindh, în sudul Pakistanului, a anunţat poliţia locală, transmite Xinhua, citat de Agerpres.
62373674
Un trident a înlocuit secera şi ciocanul de pe un monument emblematic din Kiev | Video
Iuri Savchuk, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a Ucrainei pentru al Doilea Război Mondial, a sărbătorit ridicarea tridentului pe monumentul de la Kiev.