Cel puţin 22 de morţi şi 50 de răniţi într-un accident de tren în Pakistan. VIDEO

62373690

Cel puţin 22 de oameni au fost ucişi şi peste 50 au fost răniţi duminică, după ce un tren de pasageri a deraiat în districtul Sanghar din provincia Sindh, în sudul Pakistanului, a anunţat poliţia locală, transmite Xinhua, citat de Agerpres.

Zece vagoane ale trenului Hazara Express au deraiat în momentul în care locomotiva traversa un pod lângă oraşul Sarhari, în zona Shahdadpur, a declarat presei Muhammad Younis Chandio, inspector general adjunct al poliţiei regionale.

După accident, poliţia şi echipele de prim ajutor s-au deplasat la faţa locului, au scos pasagerii răniţi care rămăseseră blocaţi între fiarele contorsionate ale vagoanelor şi i-au transportat la spitalele din apropiere.

Chandio a declarat că există temerea că numărul victimelor ar putea creşte, în condiţiile în care mai mulţi răniţi, dar şi cadavre sunt blocate în interiorul vagoanelor.

Trenul Hazara Express a plecat duminică din oraşul port Karachi, din sudul Pakistanului, şi se îndrepta către provincia Punjab, din est, având ca destinaţie finală provincia Khyber Pakhtunkhwa, din nord-vest.

Traficul feroviar a fost suspendat pe ambele sensuri, a anunţat Pakistan Railways. 

În 2021, două trenuri care circulau în provincia Sindh s-au ciocnit, provocând moartea a cel puţin 40 de persoane şi rănirea a zeci de persoane.

Între 2013 şi 2019, 150 de persoane au murit în astfel de incidente, potrivit rapoartelor presei locale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62373674
Un trident a înlocuit secera şi ciocanul de pe un monument emblematic din Kiev | Video

Iuri Savchuk, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a Ucrainei pentru al Doilea Război Mondial, a sărbătorit ridicarea tridentului pe monumentul de la Kiev.

62373669
Zboruri suspendate pe aeroportul Vnukovo din Moscova, în timp ce primarul anunţă distrugerea unei drone ostile

Aeroportul Vnukovo din Moscova şi-a suspendat duminică zborurile, invocând raţiuni în afara controlului său pe care nu le-a detaliat, a relatat TASS, citată de Reuters.

62373647
Incendiu la o universitate din Donețk, după atacurile ucrainene. Rusia acuză Kievul că a folosit muniție cu dispersie

Incendiul care a cuprins acoperişul din lemn al unei universităţi din Doneţk, în urma bombardamentelor ucrainene de sâmbătă, a fost izolat, potrivit presei de stat ruse.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.