Român acuzat că a violat o fată în Marea Britanie, după ce a amenințat-o cu un ciob

61917311
Daily Mirror

În tânăr de 20 de ani, din România, este acuzat de viol în Marea Britanie. Fapta lui a înfuriat opinia publică, iar ziarele au relatat pe larg toată povestea

Samuel Ciornei, 20 de ani, este acuzat că a atacat o fată într-un oraș din Scoția, în cursul anului trecut. Potrivit Daily Mirror, românul și-a urmărit victima în spatele unui supermarket, a târît-o într-un tufiș, unde a amenințat-o cu un ciob de sticlă, obligând-o astfel să îtrețină relații sexuale.

Inițial, victima de 14 ani a crezut că Ciornei vrea să o ajute să își repare roata de la bicicletă. Acesta însă i-a pus la gât o bucată de sticlă spartă și a violat-o.

Samuel Ciornei a fost găsit vinovat de viol.

”A fost un atac dezgustător și degradant asupra unei tinere nevinovate, care pur și simplu mergea pe bicicletă într-o seară liniștită de vară”, a spus judecătorul. ”Avea dreptul să se simtă în siguranță”, a continuat acesta.

Fata de 14 ani a povestit că și-a lăsat bicicleta în parcarea unui magazin, iar când a ieșit a observat că avea o anvelopă dezumflată. A mers cu bicicleta într-o altă parcare, din apropiere, iar Ciornei s-a ținut după ea.

A întrebat-o, prin semne, dacă are nevoie de o pompă. Apoi i-a culcat bicicleta și i-a scos capacul de la roată. După ce l-a băgat în buzunar, a scos o bucată de geam, pe care i l-a pus fetei la gât.

”M-a luat de păr și mi-a arătat să mă duc în tufișuri”, a mai spus fata, care a adăugat că, speriată, a făcut ce i-a spus agresorul.

În tufișuri, a fost violată, după care Ciornei i-a smuls rucsacul din spate și a fugit.

Înregistrările de pe camerele de supraveghere îl arată pe Ciornei cum împinge fata în tufișuri. Ciornei a susținut că a vrut doar să îi fure bicicleta.

”Am tras-o spre mine și am sărutat-o”, a recunoscut el. 

Ciornei venise în Scoția cu o lună în urmă pentru a deveni oier. În momentul în care a atacat victima, Ciornei era beat și agresiv, a declarat judecătorul.

Luna următoare apărătorul lui Ciornei va da o motivație, înainte de condamnare. De asemenea, românul va fi înregistrat în registrul infractorilor sexuali.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61879663
SUA vor plasa bombardierele nucleare în alertă. Coreea de Nord: ”Trump are febra războiului”

Măsură demnă de Războiul Rece luată de administrația Donald Trump. Defense One relatează citând surse de la Casa Albă că SUA au dispus plasarea bombardierelor nucleare în alertă permanentă.

61917275
Jurnalistă rusă, înjunghiată în gât în redacţie, a fost operată

O jurnalistă a postului de radio Ecoul Moscovei a fost înjunghiată în gât, chiar în redacţie, luni dimineaţă.

61916228
Rețeta pentru libertate a infractorilor români eliberați pe cauțiune

Suspecți de infracțiuni grave în România primesc permisiunea de a părăsi țara. Ajung inclusiv în Marea Britanie, iar scopul este acela de a scăpa de rigorile legii, relatează The Sun.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.