Referendumul din Rusia, votat masiv. Vladimir Putin poate rămâne președinte până în 2036

62134420
Getty

Rusia a adoptat vasta reformă constituţională ce ar urma să-l autorizeze pe Vladimir Putin să rămână la Kremlin până în 2036, un referendum denunţat de opoziţie care apreciază că este o manevră pentru a-şi menţine controlul asupra ţării, scrie AFP.

Ruşii au validat cu 74,1% din voturi aceste amendamente care, pe lângă problema mandatelor preşedintelui în exerciţiu, introduc, de asemenea, principiile sale conservatoare în Constituţie, potrivit rezultatelor din circa 30% din birourile de vot repartizat pe imensul teritoriu rus şi difuzate miercuri de Comisie electorală centrală.

Rata participării a fost de aproximativ 65%.

Rezultatul scrutinului era de aşteptat, din moment ce reforma a fost aprobată de parlament la începutul anului iar noul text al Constituţiei se găseşte deja de vânzare în librării.

Vladimir Putin le-a cerut marţi ruşilor să garanteze "stabilitatea, securitatea şi prosperitatea" ţării pe care se laudă că a scăpat-o de haosul post-sovietic.

Scrutinul prevăzut iniţial pentru 22 aprilie, a fost însă amânat din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru a evita o afluenţă prea mare în secţiile de vot fără a afecta participarea, el s-a desfăşurat o săptămână, de pe 25 iunie până pe 1 iulie.

Amendamentul cel mai controversat: cel care îi acordă lui Vladimir Putin posibilitatea de a rămâne la Kremlin două mandate în plus, până în 2036. O necesitate, în opinia sa, deoarece clasa politică nu trebuie să-şi piardă timpul cu "căutarea posibililor succesori".

Ce mai presupune revizuirea Constituției

 

Alte revizuiri întăresc prerogativele prezidenţiale, cum sunt numirile şi destituirile de judecători.

La aceasta se adaugă o indexare a pensiilor, "credinţa în Dumnezeu" înscrisă în Constituţie, la fel şi căsătoria ca instituţie heterosexuală.

Copiii sunt înscrişi ca "prioritatea cea mai importantă a politicilor publice", iar statul trebuie să le insufle "patriotismul, civismul şi respectul strămoşilor".

Aceste principii, menite să-i unească pe ruşi, se află în centrul sistemului de valori patriotice conservatoare ale preşedintelui rus şi al discursului său pro-natalitate în faţa declinului demografic.

Rezultatele parţiale au fost anunţate miercuri, cu cinci ore înainte de închiderea urnelor.

Conform Comisiei Electorale Centrale din Rusia, după numărarea a 2,68% din voturi, rezultatul este de peste 70% în favoarea modificării Constituţiei şi ceva mai puţin de 29% împotrivă. Noi rezultate vor fi anunţate la ora 19:00 GMT (22:00 ora României).

Ruşii au fost încurajaţi să participe la referendumul desfăşurat timp de o săptămână prin tombole cu premii în apartamente şi publicitate pentru celelalte modificări din pachetul de reformă, cum ar fi protecţia pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriilor homosexuale.

Din ordinul lui Putin, cei care mergeau miercuri la vot însoţiţi de copii au primit câte un premiu de 10.000 de ruble (141 de dolari).

Prezenţa la vot atinsese aproape 60% miercuri la prânz. Pentru validarea referendumului pragul era de 50%, iar pentru schimbarea Constituţiei este necesară doar majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Într-un discurs ţinut marţi seara, preşedintele nu a menţionat efectul referendumului asupra carierei sale.

Practic, în 2024, când se încheie actualul mandat, el va putea fi ales din nou pe un termen de şase ani şi va putea candida din nou şi în 2030. Putin susţine că nu s-a decis încă în privinţa candidaturii.

Conform institutului de sondare a opiniei publice Levada, 60% din cetăţeni au o opinie favorabilă despre şeful statului, în vârstă de 67 de ani.

 

Voturi în portbagajul mașinii sau în scări de bloc

 

Miercuri, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc şi un protest simbolic al unui grup mic de activişti, care au scris cu trupurile pe caldarâm 2036, înainte de a fi arestaţi de poliţie.

Adunările publice sunt interzise în capitala Rusiei din cauza epidemiei de coronavirus, care a fost şi motivul pentru extinderea referendumului timp de o săptămână, astfel încât să se evite aglomeraţia în secţiile de votare.

Partidul Comunist, care le-a recomandat susţinătorilor săi să voteze ”nu”, a reclamat unele nereguli la referendum.

Liderul partidului, Ghenadi Ziuganov, a arătat că electoratul va trebui să suporte consecinţele sprijinului pentru politica lui Putin, care a afectat economia.

În imposibilitate de a protesta în stradă, opoziţia din Rusia a ridiculizat referendumul online, publicând fotografii cu secţii de votare în scări de bloc, curţi şi în portbagajul unui autoturism.

Organizaţia neguvernamentală Golos, care monitorizează alegerile, a anunţat că nu va putea confirma legitimitatea rezultatului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
O sută de persoane, infectate cu noul coronavirus, după ce au participat la o nuntă, urmată de funeralii

O sută de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în India.

Poliţia din Hong Kong a arestat 300 de protestatari după intrarea în vigoare a noii legi a securităţii

Poliţia din Hong Kong a arestat miercuri peste 300 de protestatari din rândul celor ieşiţi în stradă împotriva noii legi a securităţii naţionale, impuse de China, relatează dpa.

FOTO. Imagini cu soția lui Kim Jong Un în ipostaze indecente. Reacția nervoasă a dictatorului

Furia Phenianului împotriva Seulului este alimentată de criticile "murdare şi insultătoare" la adresa soţiei liderului nord-coreean Kim Jong Un, a declarat ambasadorul rus în Coreea de Nord pentru agenţia TASS, informează marţi AFP.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.