Reacția SUA la un potențial atac desfășurat de Ucraina pe teritoriul Rusiei

×
Publicitate

Din Finalda, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ajunge joi în Olanda și va susține un discurs la Haga.

Miercuri însă, liderul de la Kiev a negat implicarea țării sale în recentul atac cu drone asupra Kremlinului. Reacția a venit după ce Moscova a acuzat forțele armate ucrainene că au încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin.

Un fost deputat rus, aflat în exil, a declarat într-un interviu pentru CNN că în spatele atacului ar fi, de fapt, un grup de partizani ruși.

Rusia a deschis o anchetă după ce două drone au explodat deasupra Kremlinului.

O filmare arată o deflagrație în dreptul clădirii Senatului, în timp ce doi bărbați par să se cațere pe cupolă. În alte înregistrări se vede o coloană de fum, dar nu este foarte clară sursa acesteia.

„Considerăm aceste acțiuni drept un act terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse”, a transmis Kremlinul într-un comunicat, în timp ce a promis o ripostă împotriva Kievului… Poate cu „eliminarea fizică” a lui Zelenski”, a sugerat fostul președinte rus, Dmitri Medvedev.

Partea ucraineană a negat orice implicare.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Noi nu îl atacăm pe Putin sau Moscova. Luptăm pe teritoriul nostru. Ne apărăm satele și orașele."

Președintele rus nu era la Kremlin în momentul presupusului atac, ci în bunkerul Novo-Ogaryovo – din afara Moscovei, unde își petrece majoritatea timpului.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: „Orice va fi interpretat de către Federația Rusă ca fiind un act de terorism, ceea ce îi va permite Federației Ruse să justifice atacuri pe scară largă asupra populației și a infrastructurii civile din Ucraina."

Atacul pare să fi fost comis cu o dronă ieftină, de fabricaţie chinezească, scriu jurnaliștii The Guardian, care citează un specialist în drone de la Centrul pentru analize navale din Statele Unite.

La rândul lor, oficialii americani tratează afirmațiile rusești cu multă prudență.

Antony Blinken, secretarul american de stat: "Aș lua tot ce vine de la Kremlin cu o gură mare de sare. Vom vedea care sunt faptele."

Întrebat care ar fi poziția Statelor Unite în cazul în care Ucraina ar lansa atacuri asupra teritoriului rus, şeful diplomaţiei americane a răspuns. "Sunt decizii pe care Ucraina trebuie să le ia cu privire la modul în care se va apăra, cum își va recupera teritoriul, cum își va restabili integritatea teritorială și suveranitatea."

Incidentul cu dronele vine într-un moment în care Ucraina se pregăteşte pentru o contraofensivă. Asta în timp ce bombele continuă să cadă pe teritoriul său.

Cel puțin 21 de oameni au murit într-un atac petrecut la Herson, în sudul Ucrainei. Rachetele Moscovei au căzut peste o gară, un magazin de electronice, un supermarket alimentar și o benzinărie.

Pe de altă parte, autoritățile ucrainene au anunțat că va fi instituită stare de asediu în Herson, de vineri dimineața până luni.

În acest interval, orașul va fi închis, iar deplasarea și prezența pe străzi vor fi strict interzise. Ordinul ar putea avea legătură cu lansarea contraofensivei ucrainene, ori poate fi o diversiune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Casa Albă se teme de un dezastru economic în cazul unei incapacităţi de plată prelungite

Casa Albă, în plină dispută cu opoziţia republicană privind datoria publică, a prezis miercuri un dezastru economic în Statele Unite în cazul unui default prelungit, notează AFP.

Ce a spus atacatorul de la școala din Belgrad când a sunat la poliție. Era un elev premiant, dar „ostracizat de societate”

Serbia este în doliu și încă în stare de șoc, după seria de crime de miercuri, de la o școală din Belgrad.

ISW: Probabil Rusia a înscenat atacul cu drone asupra Kremlinului

Atacul cu drone asupra Kremlinului ar fi fost organizat de Moscova pentru a-i pregăti pe ruși pentru o nouă mobilizare în masă și nu de Ucraina, așa cum acuză administrația prezidențială rusă, potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.