Reacția R. Moldova după ce ministrul de externe britanic a spus că trebuie să fie „echipată conform standardelor NATO”

62261466
Getty

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a reacţionat luni la declaraţiile Ministrului britanic de Externe Liz Truss, conform cărora Republica Moldova ar trebui să fie 'echipată conform standardelor NATO'.

Astfel, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Republica Moldova, Daniel Vodă, a spus că un element central al cooperării țării cu NATO prin Parteneriatul pentru Pace este respectarea neutralității constituționale a Republicii Moldova, potrivit Deschide.md, citat de Agerpres.

Autorităţile Republicii Moldova „promovează o agendă transparentă, bine cunoscută cetăţenilor şi partenerilor noştri. Totodată, ţinem să reamintim faptul că cooperarea noastră cu NATO se desfăşoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, principalul instrument al acestei cooperări fiind Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP),” a spus Vodă.

Șeful diplomației moldovene subliniază principiul neutralității constituționale a Republicii Moldova

„Unul din elementele centrale ale acestui parteneriat ţine de importanţa respectării principiului neutralităţii constituţionale a ţării noastre de către toţi actorii vizaţi,” a adăugat reprezentantul diplomației moldovene.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova al fostului preşedinte pro-Kremlin, Igor Dodon, a cerut explicaţii guvernării, criticând „tentativele Occidentului de a încălca neutralitatea Republicii Moldova”.

Reacţia MAE moldovean intervine după ce declaraţia făcută săptămâna trecută de şefa diplomaţiei britanice a suscitat acuzaţii din partea opoziţiei pro-Kremlin din Parlamentul de la Chişinău la adresa Guvernului.

Partidul Socialiștilor din R. Moldova, care este pro-Rusia, aduce acuzații guvernului de la Chișinău

Într-un comunicat de presă, Partidul Socialiştilor afirmă că „această declaraţie a fost făcută fără să fi avut loc discuţii publice cu reprezentanţii conducerii de vârf a Republicii Moldova” și aduce acuzații la adresa guvernării de la Chişinău.

„Dacă însă între Republica Moldova şi Marea Britanie şi/sau alte ţări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfăşurat 'în culise', în spatele poporului Republica Moldova, Partidul Socialiştilor le condamnă cu fermitate şi cere de la aparatul preşedintelui, Guvern, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, majorităţii parlamentare să ofere de urgenţă explicaţii publicului larg,” a mai transmis partidul de stânga într-un comunicat.

De asemenea, Rusia a declarat luni că va urmări atent reacţiile oficialilor din Republica Moldova la propunerea unor ţări NATO de a-i livra armament.

Rusia reacționează la o „posibilă reacție a Chișinăului”

„Suscită surprindere nu atât declaraţiile Marii Britanii, cât posibila reacţie a Chişinăului. Dar vom monitoriza reacţiile la aceste declaraţii, având în vedere că Constituţia Republicii Moldova precizează clar statutul său de neutralitate,” a declarat viceministrul de externe Andrei Rudenko, citat de TASS.

Tot luni, un grup de congresmeni americani care se află într-o vizită de lucru la Chişinău au declarat că SUA sunt gata să ofere armament Republicii Moldova dacă vor primi o cerere în acest sens din partea Chişinăului.

Oficialii americani au spus că au votat un pachet de sprijin pentru Ucraina şi Republica Moldova în valoare de 40 de miliarde de dolari. Este vorba de asistenţă umanitară şi militară, dar deocamdată nu se ştie ce sumă va reveni Republicii Moldova.

CITEȘTE ȘI: Polonia a reziliat acordul de gaze încheiat cu Rusia acum trei decenii. Reacția Kremlinului

Rusia încearcă să-și consolideze poziția pe Insula Șerpilor pentru a ataca dinspre mare. De acolo poate monitoriza România

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Consilierul misiunii Rusiei la ONU a demisionat din cauza războiului. „Nu mai pot fi părtaş la această ticăloşie sângeroasă”

Un diplomat rus de la Geneva care se opune războiului din Ucraina şi-a anunţat demisia, afirmând într-o scrisoare că "niciodată" nu i-a fost "atât de ruşine" pentru ţara lui, au indicat mai multe surse concordante citate luni de Reuters şi AFP.

Rusia analizează un plan de pace propus de Italia. Cei patru pași pentru încheierea războiului

Rusia a primit un plan de pace propus de către Italia şi este pe cale să-l studieze, anunţă luni, potrivit agenţiilor ruse de presă, adjunctul ministrului rus de Externe Andrei Rudenko, relatează AFP.

Ruşii atacă în forţă oraşul Severo-Doneţk. Zelenski a recunoscut că situația rămâne „extrem de dificilă” în estul Ucrainei

Ruşii atacă în forţă oraşul Severo-Doneţk de care depinde controlul întregii provincii Luhansk, în estul Ucrainei. „Pierdem între 50 şi 100 de soldaţi, în fiecare zi, în bătălia pentru Donbas”, a spus preşedintele Zelenski.

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.