Reacția Chinei după rezultatul alegerilor din Taiwan. Președintele ales este considerat de Beijing un "grav pericol"

62417703
Shutterstock

China a respins rezultatul alegerilor de sâmbătă din Taiwan, afirmând că Partidul Democrat Progresist aflat la guvernare nu reprezintă opinia publică generală, după ce nu a reușit să obțină o majoritate la voturile prezidențiale și legislative.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe declarase pe reţeaua de socializare X că "indiferent de schimbările care au loc în Taiwan, faptul fundamental că există o singură China în lume şi că Taiwanul face parte din China nu se va schimba", potrivit News.ro.

Sâmbătă seară, ţara comunistă, care consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale care trebuie reunificată cu forţa dacă este necesar, declarase că acest vot "nu va împiedica tendinţa inevitabilă de reunificare cu China".

"Noi (...) ne vom opune cu fermitate activităţilor separatiste care vizează independenţa Taiwanului şi ingerinţelor străine", a avertizat Chen Binhua, purtătorul de cuvânt al biroului chinez responsabil cu relaţiile cu Taiwanul.

''Poziţia noastră privind rezolvarea problemei Taiwanului şi realizarea reunificării naţionale rămâne neschimbată, iar determinarea noastră este de nezdruncinat", a declarat Chen. ''Vom respecta Consensul din 1992, care întruchipeazăprincipiul 'o singură Chină', şi ne vom opune cu fermitate activităţilor separatiste care vizează 'independenţa Taiwanului' şi interferenţele străine", a declarat Chen, potrivit Agerpres.

El a declarat că partea continentală va colabora cu partidele politice, grupurile şi persoanele relevante din Taiwan din diferite domenii pentru a promova schimburile şi cooperarea între cele două maluri ale strâmtorii, pentru a promova dezvoltarea integrată, cultura chineză şi dezvoltarea paşnică a relaţiilor dintre cele două maluri ale strâmtorii, precum şi cauza reunificării naţionale.

Taiwanul cere Chinei să respecte rezultatele alegerilor

În replică, Taiwanul a cerut, duminică, Chinei să "respecte rezultatele alegerilor prezidenţiale" câştigate de Lai Ching-te, care susţine că insula este independentă de facto şi promite să o apere în faţa ameninţărilor de reunificare, relatează AFP.

"Ministerul Afacerilor Externe face apel la autorităţile de la Beijing să respecte rezultatele alegerilor, să accepte realitatea şi să renunţe la reprimarea Taiwanului", potrivit unui comunicat al ministerului taiwanez.

Afirmând că a primit felicitări din partea a "peste 50 de ţări, inclusiv 12 aliaţi diplomatici", ministerul a denunţat "comentariile absurde şi eronate" făcute de autorităţile chineze.

La capătul unei campanii marcate de o puternică presiune diplomatică şi militară din partea Chinei, vicepreşedintele în exerciţiu Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, considerat de China drept un "grav pericol" din cauza poziţiilor sale în favoarea independenţei insulei, a câştigat alegerile prezidenţiale într-un singur tur de scrutin cu 40,1% din voturi.

El îşi va prelua funcţia la 20 mai, alături de vicepreşedintele său, Hsia Bi-khim, fost reprezentant al Taipeiului la Washington.

Membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca şi preşedintele demisionar Tsai Ing-wen - care nu a putut fi realeasă după două mandate - Lai Ching-te a promis să "protejeze Taiwanul de ameninţările şi intimidările constante ale Chinei".

Articol recomandat de sport.ro
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Citește și...
Un oraș a fost cuprins de un râu de lavă, după erupția vulcanului din Islanda. Casele oamenilor au fost cuprinse de flăcări

E alertă în Islanda, după ce un vulcan trezit duminică la viață a acoperit cu lavă mai multe case din sud-vestul insulei. Oamenii de știință anticipaseră fenomenul după o serie de cutremure, așa că au evacuat din timp populația.  

Hamas a făcut publică o nouă înregistrare cu ostatici israelieni. "Mâine vă vom informa despre soarta lor" | VIDEO

Hamas a distribuit, duminică, o înregistrare video în care apar trei ostatici israelieni în Fâșia Gaza. Aceştia au îndeamnat guvernul Netanyahu să oprească ofensiva împotriva grupării teroriste palestiniene şi să obţină eliberarea lor.

Coreea de Nord a testat o nouă rachetă cu combustibil solid. SUA, Coreea de Sud și Japonia au reacționat imediat

Coreea de Nord a testat, duminică, o nouă rachetă hipersonică cu combustibil solid şi rază de acţiune intermediară, a anunţat, luni, agenţia de presă de stat KCNA, acţiune condamnată de Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia.

Recomandări
Drona doborâtă la Galați pare să fi fost rusească. A zburat zeci de kilometri în 17 minute. Fragmente găsite lângă Corni

O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă azi dimineață, în județul Galați. 

Tragedie pe litoral: Un adolescent de 17 ani a murit în valuri la Olimp, iar un tânăr de 19 ani este căutat de scafandri

Deși e steag roșu arborat pe plajele din sud, doi tineri care au intrat în marea furioasă, în stațiunea Olimp, au dispărut în valuri. 

Zi cu 3 incidente pe litoral: O dronă găsită lângă plaja Modern, un obiect suspect la Eforie și o aripă de în largul mării

Pe litoral în Constanța și Eforie două alerte au dus la evacuarea turiștilor de pe plajă! La Constanța în largul plajei Modern aproape de Portul Tomis a fost găsit un fragment de dronă.