Reacţia Casei Albe în cazul punerii sub acuzare a lui Donald Trump. Ce va face Joe Biden

62337103

Preşedintele SUA, Joe Biden, este la curent cu punerea sub acuzare a predecesorului său, Donald Trump, şi va urmări, "evident", ştirile, a anunțat, marţi, Casa Albă, care a subliniat însă că nu aceasta este preocuparea principală a şefului statului.

"Preşedintele îşi va concentra atenţia asupra poporul american, aşa cum face în fiecare zi. Nu este ceva care să fie un punct de maxim interes pentru el. Se va concentra asupra unor lucruri de genul cum să se asigure că vom continua să reducem preţurile pentru poporul american", a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, ca răspuns la o întrebare a reporterului CNN.

"Bineînţeles, şi aici, pe diverse canale de televiziune, curg ştirile ore şi ore, aşa că, evident, el va prinde o parte din ştiri atunci când va avea un moment de răgaz pentru a se pune la curent cu ce s-a întâmplat în cursul zilei, dar nu acesta este focusul său de astăzi", a spus purtătoarea de cuvânt.

Biden urmează să se întâlnească, marţi după-amiază, cu Consiliul său pentru ştiinţă şi tehnologie pentru a avea o discuţie despre inteligenţa artificială, în timp ce la Manhattan are loc punerea sub acuzare a fostului preşedinte Donald Trump.

Karine Jean-Pierre a refuzat să comenteze detaliile cazului, dar a reiterat că Biden "nu a fost anunţat" în prealabil cu privire la punerea sub acuzare a fostului său contracandidat şi a fost informat de şeful de cabinet al Casei Albe, Jeff Zients, cu privire la evoluţii, pe măsură ce ele au fost relatate în presă.

Biden a refuzat în repetate rânduri să comenteze cazul, dar a declarat luni, în timp ce se afla în Minnesota, că are încredere în Departamentul de Poliţie din New York şi a răspuns afirmativ atunci când a fost întrebat dacă are încredere în justiţie.

Trump: Wow, mă vor aresta! Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America

Donald Trump a ajuns, marţi după-amiază, la tribunalul din Manhattan unde s-a predat şi urmează să fie oficial pus sub acuzare. El a salutat mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce a intrat în clădire, dar nu a declarat nimic presei. În schimb, în timp ce se îndrepta către biroul procurorului districtual din Manhattan pentru a se preda, Donald Trump a avut o primă reacţie şi a postat pe reţeaua sa socială, Truth Social: "Mă îndrept spre Lower Manhattan, la tribunal. Pare atât de HALUCINANT - WOW, mă vor ARESTA. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America. MAGA!" - a scris fostul preşedinte.

Trump a folosit deja contul său de pe Truth Social pentru a-l ataca în mod repetat pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, al cărui birou a supervizat ancheta. Fostul preşedinte va intensifica probabil aceste atacuri marţi seară, când va rosti un discurs la complexul său Mar-a-Lago din Florida, la ora locală 20.15 (miercuri, 3.15, ora României).

Din momentul în care fostul preşedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se află în arest şi este în custodia poliţiei până la punerea sa sub acuzare. Urma ca lui Trump să i se ia amprentele digitale ca parte a procedurii, deşi încă nu este clar dacă i se va face şi o fotografie de identificare. El va fi apoi dus într-o sală de judecată, unde va fi pus oficial sub acuzare - o înfăţişare care se aşteaptă să fie rapidă şi de rutină, dar care reprezintă un moment de referinţă în istoria SUA.

Nu este de aşteaptat ca Trump să fie încătuşat în urma arestării sale, întrucât va rămâne sub protecţia constantă a forţelor de ordine.
 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Fermierii polonezi amenință să ”strice” vizita lui Zelenski la Varșovia. Protestează împotriva cerealelor ucrainene

Fermierii polonezi ameninţă să perturbe o vizită la Varşovia a preşedintelui Volodimir Zelenski - prima vizită o oficială pe care o face liderul de la Kiev, însoţit de prima-doamnă, de la începutul războiului.  

O fetiță de numai doi ani a fost ucisă cu sălbăticie de concubinul mamei. A suferit 101 leziuni „fatale”

O fetiță de numai doi ani a fost ucisă cu sălbăticie de concubinul mamei ei, un împătimit al consumului de droguri.

Balonul chinez de spionaj doborât în SUA transmitea date în timp real către Beijing. Ce informații aduna

Balonul chinez de spionaj doborât deasupra Statelor Unite transmite în timp real Beijingului date colectate de la bazele militare americane pe care le survola, arată un raport obținut de NBC News.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.