Raport OMS după ancheta din China: Nu există dovezi că pandemia a început la Wuhan

62172935
Agerpres

Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Cercetările echipei care a fost însărcinată cu investigarea originii coronavirusului arată că au existat cazuri iniţiale care nu aveau legătură cu piaţa Huanan, din Wuhan, iar acum se ştie că în decembrie exista o transmitere considerabilă a virusului în comunitate care, de asemenea, nu poate fi asociată cu acest loc.

Aceste informaţii, puse în perspectivă, "pot sugera că această piaţă nu a fost la originea focarului", notează raportul OMS, prezentat marţi într-o conferinţă de presă online la Geneva.

Aceasta este prima concluzie la care a ajuns misiunea internaţională alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care a lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.

Locul din care s-a răspândit iniţial coronavirusul SARS-CoV-2 rămâne un mister, deoarece, deşi ipoteza pieţei Huanan nu este eliminată total, nu există suficiente dovezi că actuala criză sanitară cu care se confruntă întreaga lume ar fi început de acolo.

"În acest moment, nu se pot trage concluzii ferme privind rolul pieţei Huanan ca origine a focarului sau despre cum infecţia a ajuns în piaţă", se arată într-unul din pasajele raportului.

Mai departe, cercetătorii semnalează că studiile realizate în diferite ţări arată că SARS-CoV-2 ar fi putut să circule cu multe săptămâni înainte ca primul caz să fie detectat la Wuhan.

Acest lucru ar putea sugera "posibilitatea unei circulaţii în alte ţări, ignorată", potrivit raportului, care consideră importantă investigarea acestor cazuri anterioare.

Una dintre afirmaţiile cel mai des invocate de autorităţile chineze este că virusul nu s-a răspândit de la Wuhan, ci că a ajuns aici din alt loc.

Raportul privilegiază ipoteza orginii animale a SARS-CoV-2, dar încă nu s-a stabilit cum a trecut virusul din regnul animal la oameni.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62182071
Covid-19 în lume. Germania întăreşte controalele la frontiere. SUA sunt în pragul unei „faze apocaliptice”

Cum „valul al treilea” al infectărilor afectează multe țări de pe continent, guvernul italian va introduce carantina obligatorie de cinci zile pentru călătorii care vin din Uniunea Europeană.

62182062
România are printre cele mai puţine restricţii din UE. În Portugalia oamenii nu au voie în spații publice

În ciuda nemulţumirilor, România are printre cele mai puţine restricţii din Uniunea Europeană.

62177267
Salariul uriaș pe care l-ar primi prințul Harry ca director al unui start-up din SUA. Dezvăluirea unui expert

Prinţul Harry al Marii Britanii ar putea câștiga până la 2,7 milioane de dolari pe an ca director de impact al BetterUp Inc, unde s-a angajat în urmă cu o săptămână, potrivit presei britanice.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.