Putin speră că Occidentul i-a "auzit" avertismentele împotriva unui posibil acord pentru ca Ucraina să atace Rusia

62493281

Preşedintele rus Vladimir Putin speră că Occidentul i-a "auzit" avertismentele împotriva unui posibil acord pentru ca Ucraina să atace în profunzimea teritoriului Rusiei cu arme occidentale, într-un interviu difuzat duminică pe Telegram, conform AFP.

"Nu mi-au spus nimic despre asta, sper că au auzit, pentru că, desigur, va trebui să luăm şi noi nişte decizii", a avertizat Vladimir Putin într-un interviu difuzat pe Telegram de un jurnalist din grupul prezidenţial rus.

Ucraina cere permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriul rus cu rachete livrate de Occident.

Statele Unite au refuzat până acum să facă acest lucru, de teama unei escaladări care ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, ambele ţări fiind puteri nucleare.

În septembrie, Vladimir Putin a avertizat că, dacă Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază mai lungă de acţiune, ar însemna că "ţările NATO sunt în război cu Rusia". "Ar schimba însăşi natura conflictului", a adăugat el.

Pentru Rusia, chiar dacă armata ucraineană este cea care efectuează loviturile, acestea ar fi pregătite de Occident, care le furnizează arme, precum şi informaţii pe care Kievul nu le are.

În primăvară, preşedintele francez Emmanuel Macron a părut să deschidă uşa ucrainenilor, explicând că ar trebui să li se permită "să neutralizeze locurile militare de unde sunt lansate rachetele".

"În Europa, în special în ţările mici, trebuie să se gândească cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi o populaţie foarte densă", a spus Putin la acea vreme.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62493793
A murit cea mai în vârstă persoană din SUA. Câți ani avea americanca a cărei soră s-a stins la 106 ani

Cunoscută drept „Regina Elizabeth din Houston”, Elizabeth Francis a murit săptămâna aceasta la vârsta de 115 ani, devenind astfel cea mai în vârstă persoană din Statele Unite şi a treia cea mai în vârstă persoană din lume, scrie CNN.

 

62493792
Georgia își ia adio de la Europa, potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor legislative. ”Este un caz rar în lume”

Cel mai puternic om din Georgia a câştigat alegerile legislative de sâmbătă, potrivit primelor rezultate oficiale.

 

62493789
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo participă la o dezbatere electorală. Care sunt regulile

Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, participă duminică la o dezbatere electorală fără moderator.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.