Leipzig marchează o nouă escaladare, pe teritoriul Uniunii Europene atribuită direct Rusiei", a declarat Ursula von der Leyen. Asta, după ce Berlinul a acuzat direct Moscova că s-a aflat în spatele unei tentative eșuate de atac cu drone pe aeroportul german.
Ursula von der Leyen, președinta Comisie Europene: „Dacă acest atac ar fi reușit, ar fi provocat pagube enorme și, posibil, chiar pierderi de vieți omenești. A fost un atac realizat cu materiale de uz militar, desfășurat de agenți ruși pe teritoriul Uniunii Europene. Nu vom tolera acest lucru. Europa și NATO nu doar că își vor menține presiunea asupra Rusiei. O vom intensifica și nu ne vom opri”.
Corespondent PRO TV: „Mesajul transmis de la Bruxelles este că europenii trebuie să accepte un adevăr dur: atacurile Rusiei reprezintă noua normalitate. Iar infrastructura noastră de zi cu zi este o potențială țintă aflată în prima linie. Drept urmare, Europa trebuie să răspundă mai rapid și mai ferm acțiunilor iresponsabile ale Rusiei, iar orice stat membru vizat de Rusia va avea sprijinul UE și al NATO, care și-au exprimat solidaritatea deplină cu Germania după incidentul de la Leipzig”.
"Au plantat niște probe", a răspuns Vladimir Putin după ce Berlinul a acuzat direct Moscova că se află în spatele tentativei de atac hibrid cu drone explozive, luna trecută, pe aeroportul din Leipzig.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Cancelarul Germaniei se confruntă cu o situație politică internă dificilă. Nu se bucură de încrederea cetățenilor săi. Iar motivul este clar: nu apără interesele naționale, ci renunță la acestea. Este necesar să ne opunem "Rusiei agresive", nu-i așa? Dar unde sunt dovezile? Ei bine, poftim - au plantat niște probe”.
Pe 4 august, pe Aeroportul Leipzig din estul Germaniei, a fost descoperită o dronă care transporta un dispozitiv exploziv, în apropierea unor avioane cargo ucrainene.
Dispozitivul nu a explodat, deoarece detonatorul ar fi fost defect, iar anchetatorii suspectează că o a doua dronă s-a ciocnit de un avion cargo aflat în apropiere. O a treia dronă ar fi fost găsită în apropierea aeroportului 10 zile mai târziu.
Johan Wadephul, ministrul german de Externe: „Rusia a escaladat situația și a desfășurat acest atac hibrid. Iar acum Rusia trebuie să suporte consecințele”.
Miercuri dimineață, poliția a închis gara din orașul Augsburg după o explozie produsă în apropiere.
Potrivit autorităților, un obiect neidentificat a bubuit într-un pasaj din vecinătate provocând rănirea ușoara a două persoane: o fată de 17 ani și un băiat de 18, ambii cetățeni ucraineni.
În același timp, autoritățile au anunțat că investighează ca posibile acte de sabotaj două incidente care au perturbat sistemele de distribuție a energiei electrice în vestul și estul Germaniei.
Marți dimineață, mai multe dispozitive explozive au fost găsite la o stație electrică din apropierea unei centrale pe cărbune. Separat, cineva a provocat in mod deliberat un scurtcircuit care a dus la scoaterea din funcțiune a mai multor linii electrice, lângă Köln.