Putin avertizează Occidentul cu privire la posibilitatea folosirii de către Rusia de arme nucleare

62480827

Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă ar fi atacată de orice stat şi că orice atac convenţional asupra Rusiei care ar fi susţinut de o putere nucleară ar fi considerat un atac comun, relatează Reuters.

În deschiderea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, la care au participat înalţi oficiali, Putin a declarat că au fost făcute propuneri de modificare a doctrinei nucleare a Rusiei şi a spus că ar dori să sublinieze una dintre modificările-cheie propuse.

„Se propune ca agresiunea împotriva Rusiei de către orice stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, să fie considerată ca fiind atacul lor comun asupra Federaţiei Ruse”, a spus Putin.

„Condiţiile pentru trecerea Rusiei la utilizarea armelor nucleare sunt, de asemenea, clar stabilite”, a spus Putin, adăugând că Moscova ar lua în considerare o astfel de mişcare dacă ar detecta începutul unei lansări masive de rachete, avioane sau drone împotriva sa.

Rusia, a spus Putin, şi-a rezervat, de asemenea, dreptul de a utiliza arme nucleare dacă ea sau Belarus ar fi obiectul unei agresiuni, inclusiv cu arme convenţionale.

Putin a declarat că aceste clarificări au fost atent calibrate şi proporţionale cu ameninţările militare moderne cu care se confruntă Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62414809
Tentativă de şantaj la adresa familiei lui Michael Schumacher. Trei suspecţi, trimişi în judecată

Justiţia germană a cerut, miercuri, trimiterea în judecată a trei suspecţi în legătură cu o tentativă de şantajare a familiei fostului campion de Formula 1 Michael Schumacher, relatează AFP.

62482784
Echipa lui Trump face o gafă în publicitatea online şi confundă Georgia din Europa de Est cu statul american-cheie în alegeri

Echipa de campanie a lui Donald Trump a făcut o gafă în publicitatea online şi a postat o fotografie din Georgia, o ţară situată între Europa şi Asia, pentru a ilustra un mesaj adresat alegătorilor statului american Georgia, relatează BFMTV.

62485541
Volodimir Zelenski, la ONU: „Rusia trebuie forțată să facă pace. Putin nu se va opri de unul singur”

„Rusia trebuie forțată să facă pace”. A spus-o Volodimir Zelenski la o ședință specială a Consiliului de Securitate al ONU.

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.