Putin a reluat războiul declarațiilor. Acuzațiile pe care i le aduce Poloniei

62096187
Pro TV

Preşedintele rus Vladimir Putin a reluat marţi războiul declaraţiilor cu Polonia, acuzând această ţară că a încheiat o 'înţelegere' cu Hitler şi că a acţionat în mod 'antisemit' în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP.

Adresându-se unui auditoriu format din ofiţeri de rang înalt din Ministerul Apărării, preşedintele rus a dat asigurări că a luat cunoştinţă de arhive recuperate în Europa de Armata Roşie după 1945, ce arată că mai multe state, printre care şi Polonia, erau în complicitate cu dictatorul nazist, transmite Agerpres.

'Ei (polonezii) au încheiat practic o înţelegere cu Hitler. Este clar în documentele de arhivă', a afirmat Putin, declarându-se 'insultat de modul în care Hitler şi Polonia au discutat despre aşa-zisa problemă evreiască'.

Putin a dat asigurări că a luat cunoştinţă de documente istorice în care ambasadorul polonez în Germania în 1938 i-a promis lui Hitler ridicarea unui 'frumos monument' la Varşovia după ce liderul nazist a propus să-i 'trimită pe evrei în colonii din Africa'.

Acest ambasador 's-a solidarizat complet cu Hitler', a acuzat Putin, numindu-l pe fostul diplomat polonez 'ticălos' şi 'porc antisemit'.

Liderul de la Kremlin a făcut şi o paralelă cu deciziile responsabililor polonezi actuali care 'dau ordin să fie demolate monumentele soldaţilor Armatei Roşii', altădată sărbătoriţi ca eliberatorii ţării.

În ultimele zile, Rusia şi Polonia şi-au înmulţit acuzaţiile reciproce cu caracter istoric.

Diplomaţia rusă a criticat 'retorica agresivă' a Varşoviei, în timp ce Ministerul de Externe polonez şi-a exprimat 'îngrijorarea' faţă de 'prezentarea unei false imagini a evenimentelor' de către responsabilii ruşi.

Rusia denunţă de mulţi ani ceea ce ea consideră a fi uitarea în care au intrat în ţările occidentale sacrificiile considerabile făcute de URSS până în 1945 şi mai ales moartea a 27 milioane de sovietici în Al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin a denunţat vineri o rezoluţie din septembrie a Parlamentului European cu privire la 'memoria europeană', care pune pe picior de egalitate comunismul şi nazismul.

Tot la reuniunea de marţi, preşedintele Putin a elogiat noile arme hipersonice dezvoltate de Rusia şi pe care 'nicio altă ţară nu le deţine'.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62100669
Președintele brazilian Bolsonaro, rănit, după ce a căzut în baie. A fost transportat la spital

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro s-a rănit și a fost transportat la spital, după ce a căzut în baie. El a fost externat marţi din Spitalul Militar.

62100631
Un avion de vânătoare de ultimă generație al Rusiei s-a prăbușit în timpul testelor

Un avion de vânătoare Su-57 care efectua un zbor de probă s-a prăbuşit marţi în Extremul Orient al Rusiei.

62100612
Moș Crăciun a ajuns și la astronauții NASA. Ce cadouri inedite au primit

Dar înainte să-şi înceapă traseul pe la casele copiilor cuminţi, Moş Crăciun a făcut un mic ocol pe Staţia Spaţială Internaţională.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.