Putin a anunțat formarea unor noi "centre de putere" în Asia și pune din nou Occidentul la zid: "Lumea devine multipolară"

62295284

Aflat la Astana (Kazahstan), în cadrul unui summit, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a afirmat că în Asia se consolidează noi centre de putere și că joacă un rol important în tranziția către o lume multipolară.

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la summitul Conferinței privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA), care are loc la Astana. În timpul discursului său, el a remarcat riscurile de deteriorare a nivelului de trai în lume, amenințarea foametei și a cerut, de asemenea, o revizuire a sistemului financiar global, notează rușii de la Kommersant.

Potrivit acestuia, foametea a permis "miliardului de aur" (n.r. – cu referire la miliardul de oameni care trăiesc în țările occidentale) să trăiască pe cheltuiala altcuiva. Președintele rus a mai spus că lumea devine multipolară, pentru că în Asia se formează noi "centre de putere".

"Lumea devine cu adevărat multipolară. Iar Asia joacă un rol foarte vizibil, dacă nu chiar un rol-cheie în acest sens, unde noi centre de putere se întăresc", a transmis liderul rus.

Putin trimite noi săgeți către Occident

 

"La fel ca mulți dintre partenerii noștri din Asia, credem că este necesar să lansăm o revizuire a principiilor sistemului financiar global, care timp de decenii a permis așa-numitului autoproclamat ‘miliard de aur’, care a blocat toate fluxurile de capital și tehnologie, să trăiască în mare parte pe cheltuiala altcuiva", a adăugat Putin.

Totodată, Vladimir Putin consideră că țările din regiunea asiatică sunt locomotiva creșterii economice mondiale. Potrivit acestuia, asociațiile de integrare funcționează în mod dinamic în aceste teritorii, cu rezultate bune. Putin a menționat că Rusia, împreună cu alte țări asiatice, pledează pentru crearea unui sistem de securitate egal și indivizibil, bazat pe principiile universale și recunoscute ale dreptului internațional și ale Cartei ONU.

Afganistanul, adus în discuție de Putin

Una dintre cele mai importante provocări de securitate, potrivit președintelui rus, rămâne situația din Afganistan. "Această țară, după mai mult de 20 de ani de prezență militară a Statelor Unite și a NATO, de eșecul politicilor lor, nu a fost capabilă să rezolve în mod independent problemele asociate cu amenințările teroriste. Solicităm cu insistență compensarea daunelor cauzate afganilor în anii de ocupație și deblocarea fondurilor blocate ilegal", a declarat el.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62295283
De ce se deschide de doar trei ori pe an ”Depozitul Apocalipsei” de la Polul Nord, care asigură supraviețuirea omenirii
Patru țări au depus miercuri semințe în ”Depozitul Apocalipsei” din Arctica, rezerva mondială depozitată în grote lângă Polul Nord care asigură supraviețuirea omenirii în cazul unei catastrofe globale. Depozitul se deschide de doar trei ori pe an.  
62282918
Germania a început să primească gaze direct din Franţa
Germania a primit joi primele livrări directe de gaz din Franţa, printr-o conductă, conform unui acord menit să ajute ambele ţări să facă faţă actualelor probleme de aprovizionare cu energie.
62295276
Kievul, atacat de ruși cu drone kamikaze iraniene. Ce au vizat trupele lui Putin
Capitala Ucrainei a fost din nou ținta trupelor lui Vladimir Putin. De această dată, Kievul a fost lovit de drone kamikaze de fabricație iraniană