Putin a anunţat că se va întâlni cu Lukaşenko la Moscova. Ce vor discuta

62144558
Getty

Preşedintele Rus Vladimir Putin a convenit cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko să se întâlnească la Moscova în săptămânile următoare, a anunţat duminică Kremlinul

Ei nu s-au mai întâlnit de când s-au multiplicat manifestaţiile fără precedent care denunţă realegerea contestată a belarusului în funcţia de preşedinte, scrie News.ro.

Putin şi Lukaşenko au convenit duminică, într-o convorbire la telefon, asupra necesităţii consolidării relaţiilor între Rusia şi Belarus şi extinderii cooperării bilaterale.

”S-a convenit să se organizeze o întâlnire la Moscova în săptămânile următoare”, a anunţat într-un comunicat Kremlinul.

 

Ce ajutor i-a promis Putin lui Lukaşenko

 

În urmă cu 3 zile, Vladimir Putin a anunţat că Aleksandr Lukaşenko i-a cerut să creeze o forţă de poliţie de rezervă pentru un eventual sprijin care să fie acordat Belarusului, dar liderul de la Kremlin a promis că nu o va folosi decât în caz de necesitate.

Pe de altă parte, liderul de la Minsk susține că Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea țării sale, respingând totodată orice mediere externă.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62145090
Un american a stat nevinovat 44 de ani la închisoare, pentru un viol pe care nu l-a comis. Ronnie Long a fost eliberat
Un american de culoare a fost închis timp de 44 de ani pentru un viol pe care nu l-a comis. Ronnie Long și-a îmbrățișat familia joi, după ce o instanță a stabilit eroarea judiciară și l-a eliberat.
62145089
O avocată a murit într-o închisoare din Turcia, după 238 de zile de greva foamei. Mai avea doar 30 de kilograme
O avocată turcă închisă care era în greva foamei de 238 de zile în semn de protest faţă de condamnarea sa de anul trecut sub acuzaţii de terorism a murit joi seară la un spital din Istanbul, conform firmei de avocatură pentru care lucra.
Ciocnire sângeroasă între protestatarii pro- şi anti-Trump, în Portland. Un bărbat a fost ucis
Un bărbat a fost împuşcat mortal în Portland, la manifestaţii pro şi contra lui Donald Trump