Proteste violente în Australia, din cauza restricțiilor Covid-19. Țara, afectată de Delta

62203641
Agerpres

Mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva măsurilor antiepidemice de lockdown în cele mai mari două oraşe australiene, Melbourne şi Sydney, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La Sydney, unde locuitorilor li s-a impus să rămână în case timp de o lună pentru a stăvili o nouă creştere a cazurilor de COVID-19, mai multe persoane au fost arestate în urma ciocnirilor între poliţia călare şi manifestanţi.

La Melbourne, presa locală a relatat că mii de persoane au invadat străzile după ce s-au strâns în faţa parlamentului statului Victoria la începutul după-amiezii.

proteste, Australia

 

Manifestanţii, care nu purtau măşti de protecţie, au încălcat dispoziţiile referitoare la deplasările neesenţiale şi la adunările publice, măsuri dictate de autorităţi, care au lăsat să se înţeleagă că le-ar putea prelungi până în octombrie.

'Wake up Australia' (Australia, trezeşte-te) se putea citi pe pancartele manifestanţilor.

proteste, Australia

 

Elicoptere au survolat străzile din Sydney, oraş cu cinci milioane de locuitori, care luptă pentru a ţine sub control creşterea cazurilor de infectare, cauzată de varianta Delta a coronavirusului, în statul Noua Galie de Sud, unde sâmbătă au fost raportate 163 de cazuri noi şi aproape 2.000 în total în acest moment.

Australia, care a traversat cu bine primele valuri ale epidemiei, este în prezent afectată de varianta Delta foarte contagioasă, iar jumătate din cei 25 milioane de locuitori sunt în lockdown în mai multe oraşe.

proteste, Australia

 

Furia este în creştere în ţară împotriva restricţiilor, care adesea sunt respectate doar parţial, şi faţă de incapacitatea guvernului conservator de a furniza vaccinuri în cantităţi suficiente. Doar 11% din populaţie este vaccinată complet.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62203612
Mii de tineri participă la un festival de muzică în UK, fără restricții. GALERIE FOTO

Mii de persoane s-au revărsat joi pe terenul din estul Angliei pe care se organizează în această perioadă evenimentul muzical Latitude Festival, una dintre cele mai mari adunări de la ridicarea majorităţii restricţiilor asociate coronavirusului din ţară.

62203581
Incendiu la vila lui Beyonce și Jay-Z. Pompierii spun că focul ar fi fost pus intenționat

Un incendiu a izbucnit la una dintre vilele deținute de Beyonce și Jay-Z. Mai multe echipaje de salvatori au fost trimise la uriașa clădire în stil baroc.

62203542
Bilanţul deceselor a crescut la 180 în Germania, după inundațiile devastatoare. Alte 150 de persoane sunt date dispărute

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au costat viaţa a cel puţin 180 de persoane, potrivit unui nou bilanţ, în timp ce 150 de persoane sunt încă date dispărute, scrie AFP.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.