Promisiunea făcută Rusiei de președintele chinez Xi Jinping. Mesajul transmis la întâlnirea cu premierul rus

62350562
Profimedia

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis miercuri premierului rus Mihail Mişustin, aflat într-o vizită la Beijing, ”susţinerea fermă” chineză în dosarele care ţin de ”interesele fundamentale” ale Rusiei, relatează AFP.

China şi Rusia - foste rivale în timpul Războiului Rece - îşi consolidează relaţiile diplomatice şi comerciale de aproximativ zece ani, o tendinţă care s-a accelerat după invazia rusă a Ucrainei.

Beijingul, care se declară neutru în acest conflict, îndeamnă la respectarea suveranităţii statelor, însă nu a condamnat niciodată în mod public ”operaţiunea militară specială” pe care preşedintele rus Vladimir Putin o desfăşoară de la 24 februarie 2022, potrivit News.ro.

Premierul rus Mihail Mişustin a sosit luni în China.

El a luat parte marţi la un Forum Economic la Shanghai, iar apoi a venit în capitala chineză, pentru a fi primit de către omologul său Li Qiang şi preşedintele chinez Xi Jinping.

El este oficialul rus de cel mai înalt rang care vizitează China de la invazia Ucrainei.

”China este dispusă să-şi continue susţinerea reciprocă fermă cu Rusia în problemele care ţin de interesele fundamentale ale fiecăreia”, i-a spus Xi Jinping lui Mihai Muşustin, potrivit agenţiei chineze oficiale de presă China Nouă.

Această formulare vagă este folosită adesea în cadrul întâlnirilor bilaterale ale oficialilor ruşi cu alte ţări.

Ea trimite, în privinţa părţii chineze, la problema Taiwanului.

Xi Jinping a pledat totodată în favoarea unei ”consolidări a coordonării în incinte multilaterale pecum (Organizaţia) Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia Cooperării de la Shanghai, BRISCS şi G20”, potrivit Chinei Noi.

Mihail Mişustin a salutat, la rândul său, în faţa omologului său chinez Li Qiang, relaţii bilaterale ”de un nivel fără precedent”, într-o întâlnire la monumentalul Palat al Poporului, la Beijing.

”Ea se caracterizează prin respectarea reciprocă a intereselor fiecăruia, dorinţa de a răspunde împreună provocărilor, legate de o turbulenţă sporită pe scena internaţională, şi presiunilor sancţiunilor ilegitime ale Occidentului colectiv”, a subliniat el.

China este primul partener comercial al Rusiei, iar schimburile au atins în 2022 190 de miliarde de dolari (176 de miliarde de euro), potrivit Vamei chineze.

"Obiective comune"

Li Qiang a subliniat marţi că suma schimburilor a atins 70 de miliarde de dolari (64 miliarde de euro) în primele patru luni ale anului - reprezentând o creştere anuală de peste 40%.

”Amploarea investiţiilor între cele două ţări continuă să crească. marile proiecte strategice avansează, de asemenea, în mod stabil”, s-a felicitat premierul chinez.

Mihail Mişustin este însoţit de mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt, între care şi vicepremierul însărcinat cu Energia Aleksandr Novak.

China a devenit anul trecut primul client al Rusiei în sectorul energetic, ceea ce i-a permis Moscovei, vizată de sancţiuni din Occident din cauza Războiului rus din Ucraina, să evite o prăbuşire a exportului de gaze naturale.

Aleksandr Novak a declarat marţi, la Forumul de la Shanghai, că livrările ruse de energie către China urmează să crească cu 40% în 2023, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Potrivit unor analişti, China, având în vedere greutatea sa economică şi diplomatică, domină în relaţia sa bilaterală cu Rusia - un dezechilibru care creşte pe măsură ce izolarea internaţională a Moscovei creşte.

Lideri celor două ţări ”s-au apropiat şi mai mult din cauza nemulţumirilor şi îngrijorărilor comune şi nu din cauza obiectivelor comune”, declară AFP un membru al cabinetului american de reflecţie Brookings Institution, Ryan Hass.

”Ei sunt iritaţi şi se simt ameninţaţi de leadershipul occidental în actualul sistem internaţional şi estimează că ţările lor ar trebui să fie respectate mai mult în dosare în care interesele lor se află în joc”, apreciază el.

În februarie, Guvernul chinez a publicat un document în care îndemna la o ”rezolvare politică” a conflictului şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei.

La un summit, în martie,la Moscova, preşedintele chinez Xi Jinping l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin să efectueze o vizită la Beijing.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62350561
Cercetătorii Kremlinului arestați pentru trădare transmiteau Chinei informații despre rachetele hipersonice ale Rusiei

Directorul unui institut ştiinţific de top din Rusia, arestat sub suspiciunea de trădare împreună cu alţi doi experţi în tehnologia rachetelor hipersonice, este acuzat că a transmis secrete către China, ultimul aliat important al Moscovei.

 

62330720
Liderii militari de top din Ucraina insistă că lupta pentru Bahmut nu s-a încheiat. ”Suntem acasă”

Liderii militari de top din Ucraina insistă că lupta pentru Bahmut nu s-a încheiat. O brigadă de tancuri care lucrează în jurul liniilor defensive din apropierea orașului spune că Rusia a „distrus Bahmut”, dar „nu l-a luat”, scrie SkyNews.

62350554
O româncă a murit înecată în Mexic. Cine este tânăra de 33 de ani FOTO

O româncă de 33 de ani din România s-a înecat în largul plajelor mexicane din Zicatela, cel care a dat alarma fiind chiar iubitul ei mexican.  

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei, înainte de sosirea iernii

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.