Primele imagini din Polonia cu transportoare blindate americane Bradley, aflate în drum spre Ucraina

×
Publicitate

  Vești bune pentru ucraineni, după întâlnirea de duminică a cancelarului Scholz cu președintele francez Emmanuel Macron.

Ministrul german de externe a anunțat că Berlinul va permite altor state să doneze tancuri Leopard.. Ucrainei. Iar Macron a declarat că şi țara să ia în calcul posibilitatea de a trimite Kievului tancuri.

În acest timp, pe front, bombardamentele continuă. Potrivit estimărilor Norvegiei, până acum sunt peste 180.000 de morţi şi răniţi în tabăra rusă şi aproximativ 100.000 în cea a ucrainenilor.

În regiunea Bahmut au loc în continuare lupte grele. Rușii atacă în valuri, iar ucrainenii încearcă să reziste, deși orașul a fost aproape distrus şi soldații sunt epuizați după săptămâni la rând petrecute în prima linie.

Dmytro, soldat ucrainean: "Pentru moment, rezistăm. Luptăm cu mitraliere împotriva tancurilor, vom vedea ce va fi. Câtă vreme avem spirit de luptă, vom lupta".

Puține clădiri au scăpat întregi din bombardamentele care durează de luni întregi. Cei mai mulți dintre localnici au plecat, dar printre ruine mai sunt oameni care abia supraviețuiesc de la o zi la alta.

Localnică din Bahmut: "Oamenii au fugit în Dnipro, rușii i-au bombardat și acolo. Se moare... au fugit ca să scape, a fost un bombardament și niște oameni au murit. Unde să ne mai ducem? (O rachetă) poate să cadă oriune în Ucraina".

Kievul se teme că Rusia va ataca în curând Ucraina simultan pe trei fronturi - dinspre Belarus, dinspre Belgorod și din sud, din Crimeea, zone unde ar putea aduna un număr impresionant de trupe, după cum a declarat un consilier al președintelui Zelenski. Ca să reziste, ucrainenii vor armament greu.

Andriy militar ucrainean: ”Avem nevoie de arme astăzi, pentru că mâine orașul ăsta ar putea fi deja distrus. Și, dacă așteptăm, eu o să mor... Vreau să trăiesc, vreau să-mi ajut țara. Dacă (Occidentul) așteaptă, poate că Rusia va fi în Polonia mâine. Putem aștepta o lună, un an, nu știu cât, dar, dacă nu-i oprim pe ruși acum, armata voastră va trebui să-i oprească pe ruși mâine".

O veste bună a venit de la Paris, unde duminică a avut loc o reuniune între liderii și guvernele Franţei şi Germaniei. La final, ministrul german de externe a anunțat că ţara sa nu se mai împotrivește ca alte state să livreze tancuri Leopard Ucrainei. E o veste mare pentru Kiev, pentru că Polonia și alte state au anunțat deja că vor să transfere tancuri de fabricație germană către Ucraina, dar aveau nevoie de acordul Berlinului pentru asta. Mai mult, și președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că țara sa se gândeşte o posibilă donație de tancuri.

Emmanuel Macron: "În ceea ce privește tancurile Leclerc, i-am cerut ministrului apărării să pregătească un raport. Nu excludem nicio posibilitate și analizăm această problemă în raport cu trei criterii. În primul rând, așa cum am făcut încă de la început, (livrarea tancurilor) nu trebuie să ducă la o escaladare a conflictului. În al doilea rând, trebuie să ofere un ajutor real și eficient pentru prietenii noștri ucraineni. Al treilea criteriu e să nu slăbim astfel propria noastră apărare."

În așteptarea tancurilor, ucrainenii se pregătesc intens pentru un eventual nou atac rusesc dinspre nord, din Belarus, după prima ofensivă eșuată la începutul războiului.

Serhiy Naev, locotenent ucrainean: "Trebuie să știm pentru ce anume să pregătim forțele noastre și cum ar trebui să fie pregătite."

Aceste exerciții se desfășoară în zona de excludere de la Cernobîl. Forțele speciale ucrainene se antrenează și pentru lupta de gherilă, în zone urbane.

Pe de altă parte, pe rețelele sociale au început să apară imagini din Polonia cu transportoare blindate americane Bradley, aflate în drum spre Ucraina.

Între timp, au ajuns deja elicopterele Sea King, donate de britanici, care au și început misiunile de antrenament în spatele frontului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62318004
Berlinul nu s-ar opune dorinţei Poloniei de a trimite Ucrainei tancuri de fabricaţie germană Leopard

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat duminică, într-un interviu acordat postului de televiziune francez LCI, că Germania nu s-ar opune dacă Polonia doreşte să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană, scrie Reuters.

62318828
Bărbatul care ar fi ucis zece oameni în America a fost găsit mort. Avea 72 de ani

Căutările atacatorului care a ucis zece persoane într-un club de dans din Monterey Park, California, s-au încheiat, duminică, autorităţile găsindu-l pe bărbat mort.

62318826
Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească Ucraina ca Franța să îi ofere tancuri grele Leclerc

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat duminică, după summitul cu cancelarul german Olaf Scholz, că Franţa nu exclude posibilitatea de a oferi Ucrainei tancuri grele Leclerc, dar pentru aceasta trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.