Primarii mai multor capitale europene, victimele unei farse. Au participat la videoconferințe cu un fals primar al Kievului

62268238
Twitter

Primarii mai multor capitale europene au fost păcăliți să participe la apeluri video cu un impostor care pretinde a fi omologul lor din capitala Ucrainei.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a avertizat oficialii europeni în legătură cu această înșelătorie, descriind-o drept o „energie criminală”, scrie Sky News.

„Vă rog să fiți atenți în viitor la cum sunt aranjate întâlnirile mele. Conversațiile oficiale vin doar prin canale oficiale”, a spus acesta pentru publicația germană Bild.

Într-o postare pe Telegram, primarul a transmis: „Inamicul nu se lasă și poartă război pe toate fronturile - în special prin dezinformare, prin discreditarea politicienilor ucraineni. Pentru a ne certa cu partenerii europani, pentru ca Ucraina să nu fie ajutată”.

Primarul Berlinului, Franziska Guffey, a declarat că a închis imediat apelul cu pretinsul edil al Kievului după ce i s-au părut suspicioase comentariile și întrebările sale.

„Decursul conversației și stabilirea subiectelor” au făcut-o pe această să fie precaută, a transmis biroul ei fără a da, însă, alte detalii.

Biroul a publicat o fotografie în care pot fi observați atât primarul Berlinului, cât și falsul edil al Kievului.

Oficialii au mai transmis și că inițial „nu a existat nicio dovadă că acest video nu se desfășura cu o persoană reală. După toate aparențele, este deep fake”.

Poliția investighează incidentul.

Primarul din Madrid, Jose Luis Martinez-Almeida, a întrerupt de asemenea o videoconferință cu o persoană care susținea că este primarul Kievului și a depus o plângere la poliție.

Iar primarul din Viena, Michael Ludwig, nu a închis apelul cu impostorul deoarece nu i s-a părut nimic suspicios.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62268236
Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete capabile să transporte încărcături nucleare

Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare.

 

62227638
Război în Ucraina, sinteza evenimentelor. Germania ajută Ucraina cu un miliard de euro

Primarul Severodonețkului anunță că orașul este complet sub ocupație rusească. Mai mult, forțele ruse și ale separatiștilor pro-ruși ar fi intrat și în orașul învecinat Lisiceansk, unde se dau lupte de stradă.

62268192
Primar: Orașul Severodonețk a fost capturat de ruși. Ucrainenii rămași acolo nu vor mai putea pleca

Orașul Severodonețk din estul Ucrainei a fost capturat de forțele ruse după săptămâni întregi de lupte intense, a transmis primarul.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.