Presiuni tot mai mari asupra Caracasului: SUA confiscă a doua navă în această lună, după anunțarea „blocadei” petroliere

×
Publicitate

Personal american a urcat sâmbătp la bordul unei nave în largul coastei Venezuelei şi a confiscat-o, potrivit unui oficial american familiarizat cu situaţia, relatează CNN.

A fost al doilea caz cunoscut în această lună în care SUA au interceptat o navă în apropierea Venezuelei şi vine după ce Trump a anunţat în această săptămână o „blocadă” a petrolierelor sancţionate care intră şi ies din ţară. SUA au confiscat pe 10 decembrie un petrolier denumit Skipper, aflat sub sancţiuni din cauza legăturilor sale cu Iranul.

Deşi directiva lui Trump din această săptămână a vizat petrolierele sancţionate, nava confiscată sâmbătă nu se afla sub sancţiuni americane, a precizat oficialul. Confiscarea nu a fost contestată de echipajul petrolierului.

Potrivit oficialului, nava era un petrolier sub pavilion panamez, care transporta petrol venezuelean şi avea ca destinaţie finală Asia.

Operaţiunea de sâmbătă a fost coordonată de Paza de Coastă a SUA, cu sprijinul armatei americane, şi a avut loc în ape internaţionale, a mai spus oficialul.

Secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a cărei agenţie include Paza de Coastă, a publicat sâmbătă după-amiază pe reţelele sociale un videoclip de şapte minute care arată un elicopter planând deasupra petrolierului. Ea a scris că nava a fost interceptată într-o „acţiune desfăşurată înainte de zori” de Paza de Coastă, cu sprijinul Departamentului Apărării, şi că aceasta a acostat ultima dată în Venezuela.

„Statele Unite vor continua să urmărească transportul ilegal de petrol sancţionat, care este folosit pentru a finanţa narco-terorismul în regiune”, a declarat ea.

Ministrul de Externe al Venezuelei a anunţat sâmbătă că Iranul şi-a oferit cooperarea pentru a face faţă la ceea ce a descris drept „acte de piraterie” şi „terorism internaţional” ale guvernului SUA.

Ministrul de Externe Yván Gil a scris pe Telegram că a vorbit telefonic cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, pentru a trece în revistă relaţiile bilaterale şi pentru a discuta „evoluţiile recente din Caraibe, în special ameninţările”, precum şi „furtul navelor încărcate cu petrol venezuelean”.

Gil a spus că Teheranul şi-a exprimat „solidaritatea deplină” cu Venezuela şi a oferit cooperare „în toate domeniile” pentru a contracara acţiunile SUA, despre care a afirmat că încalcă dreptul internaţional.

Coroborate cu ameninţările lui Trump privind lovituri terestre pe teritoriul Venezuelei, confiscările de nave au sporit presiunea asupra Caracasului, vizând principala sa sursă de venit, care era deja afectată după noile sancţiuni impuse sectorului petrolier la începutul acestui an.

SUA se află acum de câteva luni într-o campanie de presiune asupra Venezuelei, care a inclus desfăşurarea a mii de militari şi a unui grup de atac al unui portavion în Caraibe, atacuri împotriva unor ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri şi ameninţări repetate la adresa preşedintelui Nicolás Maduro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62598705
Mai multe fișiere despre Epstein au dispărut de pe site-ul Departamentului de Justiție, inclusiv o fotografie cu Donald Trump

Cel puțin 16 fișiere legate de Jeffrey Epstein au fost eliminate de pe pagina publică a Departamentului de Justiție la mai puțin de 24 de ore de la publicare, fără explicații din partea autorităților și fără informarea publicului, potrivit AP.

62533175
Negocieri SUA–Rusia în Florida privind Ucraina: Kirill Dmitriev spune că discuțiile au fost constructive

Negociatorii americani s-au întâlnit, sâmbătă, în Florida cu oficialii ruşi pentru a purta discuţii în vederea obţinerii păcii în Ucraina, informează Reuters.

62593004
Statele Unite propun reluarea negocierilor de pace directe între Ucraina și Rusia, la Miami. Anunțul lui Volodimir Zelenski

SUA au propus ca negocierile directe dintre Ucraina și Rusia să fie reluate la Miami, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.