Presa germana: Jurnalistii romani acorda prea multa atentie manifestatiilor impotriva austeritatii

60541911

Ziarele, posturile de radio, televiziunile si publicatiile online din Germania au relatat inca de la inceput despre protestele din Romania, intr-o tara in care presa acorda multa atentie oricaror manifestatii impotriva programelor de austeritate.

Afirmatia a fost transmisa de cei de la Deutsche Welle.

Chiar si ziarele regionale ca Hamburger Abendblatt se concentreaza nu numai asupra violentelor, incendiilor si jafului de pe strazile din centrul Bucurestiului, asupra zecilor de raniti si huliganismului unor microbisti sau asupra protestelor din celelalte orase ale tarii, ci si asupra furiei generate de "stilul autoritar" al presedintele Traian Basescu.

In Romania, furia demonstrantilor se indreapta impotriva presedintelui Basescu, a sistemului sau clientelar si a severului curs al politicii de austeritate, indurat de romani de doi ani: pensiile sunt inghetate, asistenta si serviciile medicale sunt de neplatit, salariile functionarilor de stat au fost reduse, scrie portalul newsclick.de, intr-un comentariu intitulat "Cetateni Furiosi". "Furia sporeste", titreaza si Sueddeutsche Zeitung, in editia sa electronica, realizand un reportaj consacrat tulburarilor care au cuprins mai multe orase mari ale Romaniei.

Stilul autocratic de conducere al presedintelui Basescu, indicatiile date Guvernului de a actiona in sensul dorit de el, precum si masurile economice adoptate prin eludarea Parlamentului, au alimentat nemultumirea crescanda a populatiei, semnaleaza unul dintre numeroasele articole pe aceasta tema publicate de pagina electronica a cotidianului berlinez Taz.

Citește și
Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump
Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump

Acestea subliniaza ca la originea nemultumirii romanilor au stat spolierea statului social, masurile de privatizare drastice, nepotismul si sistemul clientelar, prapastia tot mai adanca intre majoritatea saraca a populatiei si o patura mica de proaspat imbogatiti.

Pe scurt, in Romania nu poate fi vorba despre democratizare, iar procesul va dura ani buni de acum inainte, afirma Braunschweiger Zeitung.

"Dar si in Romania partenerii Uniunii Europene au cam inchis ochii in fata realitatii, pentru a face posibila aderarea tarii in 2007. Acum iese la iveala celalalt chip al unui stat care a facut deja multe progrese dar ai carui cetateni refuza sa accepte continuarea sine die a politicii de austeritate dure pentru a diminua datoriile", conchide cotidianul. Nici portalul revistei Focus nu ocoleste protestele din Romania si publica un articol in care enumera cauzele care au scos in strada sute de demonstranti, timp de cinci zile.

Acesta relateaza si despre o cruce inaltata de protestatari la Bucuresti, pe care scria Basescu = Ceausescu.

In finalul articolului este citata si opinia ministrului roman de Externe, Teodor Baconschi, imputernicit de catre Guvern sa initieze un dialog cu societatea civila.

Acesta considera ca in ultimii doi ani elita politica a tarii s-a baricadat, ceea ce a consolidat in randul populatiei senzatia unui stat birocratic opresiv.

Preconizata reforma radicala de privatizare a sistemului de asistenta medicala si sanatate a fost deocamdata retrasa, constata Die Presse de la Viena, subliniind ca politica de austeritate dura i-a ridicat pe cetateni pe baricade.

Frankfurter Rundschau si unele ziare regionale se refera la Raed Arafat si la conflictul provocat de proiectul reformei sanatatii, la coruptia si nepotismul din tara si, nu in ultimul rand, la programul de economisire adoptat de Guvern.

Postul public national de radio, Deutschlandfunk, evidentiaza partile bune ale acestui program de austeritate care, chiar si impus de FMI, "a adus Romaniei, in vremuri grele, stabilitate si o crestere economica sanatoasa".

Deutschlandfunk il citeaza pe premierul Emil Boc care s-a aratat constient de faptul ca beneficiile programului sau de austeritate nu au ajuns inca, din pacate, sa umple buzunarele cetatenilor.

Presa isi imparte simpatiile, partial, si in functie de propria orientare politica. Publicatiile conservatoare se arata mai putin critice la adresa Guvernului de centru-dreapta de la Bucuresti, decat cele de stanga.

La randul lor, cele de stanga precum Die Tageszeitung de la Berlin sunt mult mai inclinate sa critice ideea privatizarilor din sistemul sanatatii si sa acorde intelegere demonstrantilor care-l condamna pe Traian Basescu, invocand "jefuirea statului social".

Die Welt il citeaza pe premierul Romaniei, Emil Boc, reluand apelul sau la dialog si memorabila declaratie a acestuia potrivit careia aruncatul cu pietre nu este o solutie.

Articol recomandat de sport.ro
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
Citește și...
Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump
Diviziuni în NATO. Mai multe state se opun implicării în operaţiunile militare SUA împotriva Iranului. Reacția lui Trump

Franţa şi Italia s-au opus unor operaţiuni militare americano-israeliene vizând Iranul, au declarat marţi surse pentru Reuters.

UE va aloca Ucrainei 80 de milioane de euro din profiturile obținute din activele rusești înghețate
UE va aloca Ucrainei 80 de milioane de euro din profiturile obținute din activele rusești înghețate

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaia Kallas, a anunțat alocarea unor fonduri suplimentare pentru Ucraina, provenite din profiturile obținute din activele rusești înghețate.

Două puteri nucleare vor să pună capăt războiului din Iran. Au prezentat un plan în cinci puncte
Două puteri nucleare vor să pună capăt războiului din Iran. Au prezentat un plan în cinci puncte

China şi Pakistanul au cerut marţi încetarea imediată a războiului din Orientul Mijlociu, cu un plan în cinci puncte ce include o încetare a focului şi o consolidare a cooperării lor privind situaţia din Iran, informează AFP.

Recomandări
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”

Premierul Ilie Bolojan a oferit noi detalii despre măsurile pentru limitarea impactului crizei prețurilor la combustibili, declanșată de războiul din Iran, cu accent pe reducerea accizei la motorină și sprijin direct pentru transportatori și agricultori.

Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri
Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri

„Numărătoarea inversă tocmai a fost inițiată”. Anunțul a fost făcut de directoarea programului de lansări spațiale din cadrul NASA, înaintea lansării prevăzute pentru miercuri a misiunii Artemis 2.

Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați
Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați

Guvernul a adoptat, marţi, o hotărâre în baza căreia salariile angajaţilor de la Liberty Galaţi, Liberty Tubular Products Galaţi, Romaero SA şi Damen Shipyards Mangalia vor putea fi plătite până de Paşte.