Preot român: ”Chiar dacă a fost despărțirea pământească de Papa Francisc, am văzut acolo sărbătoare, zâmbete, bucurie”

×
Publicitate

Preoți călugări credincioși ori turiști de toate religiile s-au adunat la Vatican pentru a-și lua rămas bun de la un Papă care ne-a îndemnat mereu să ne iubim și să ne prețuim între noi.

Cei care n-au prins un loc în piață i-au trimis Sfântului Părinte un ultim gând bun la trecerea cortegiului funerar.

Ceremoniile s-au desfășurat fără incidente și datorită bunei organizări a autorităților italiene.

Pelerinii care nu au făcut noapte albă s-au adunat la Vatican dimineața devreme, ca să fie cât mai aproape de altar. Cei mai îndrăzneți au urmărit funeraliile de pe acoperișurile clădirilor din vecinătate.

Camelia Donțu: ”Ceea ce simt acum și ceea ce am simțit și în ultimele zile este că atmosfera nu este una de tristețe, ci de reculegere, de emoție și respect profund pt tot ceea ce a însemnat Papa Francisc, de altfel cred că și el își dorește acest lucru de la noi. Pe de alta parte, în piața San Pietro s-au strâns deja câteva zeci de mii de persoane, accesul a fost făcut în piață începând cu ora 5:30 și toți credincioșii au trecut prin filtre de securitate.”

Atât membri ai clerului, cât și simpli credincioși - cu toții au trăit ceremonia funerară cu mare emoție.

Felix Roca, preot român: ”A fost într-adevăr o celebrare plină de credință, suntem în Săptămâna Luminată, o credință în înviere, pentru că era acel catafalc, acel sicriu, era sfântul Părinte, iar toată lumea era în jurul său, la celebrarea Sfintei Liturghii. Tocmai pentru că această lume crede în viața veșnică. Crede că și-a încheiat Sfântul Părinte, Papa Francisc, misiunea pe acest pământ, dar o continuă din cer, așa cum am auzit și la predică. Chiar dacă a fost despărțirea pământească de Papa Francisc, am văzut acolo sărbătoare, zâmbete, bucurie, aplauzele le-am auzit, nu puteau să lipsească din toată inima. O celebrare cu adevărat semnificativă”.

George Picu, preot la Vatican: ”Asta e a 5-a înmormântare a Papei pe care o trăiesc și mai toate au fost făcute în acel loc, acolo. Acești 12 ani au fost o experiență cu totul deosebită în primul rând pentru că a fost ales un episcop dintr-o zonă din America de Sud, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Și cred că puțini s-au gândit, dar în acea zonă creștinismul a apărut numai acum 500 de ani. ”

Participant: ”Simt o mare emoție pentru un papă care a stat mereu între oameni. A fost un papă cu totul uman. A fost un om... chiar nu știu cum să exprim tot ce simt pentru acest papă.”

Unii au adus la Vatican povești de viață impresionante - unele legate de papa Francisc: ”A fost un om extraordinar. Pentru mine a făcut o minune. Am avut o problemă de sănătate și m-am rugat la el, foarte mult. Îmi pare rău că ne-a lăsat.”

Pentru ziua funeraliilor, autoritățile italiene s-au mobilizat exemplar. Accesul în Piața San Pietro a fost permis doar prin porți de securitate dotate cu detectoare de metale. Polițiștii au controlat gențile și ghiozdanele pelerinilor.

Ministerul italian al Apărării a furnizat sisteme antidronă, avioane de luptă și chiar un distrugător, în largul coastei Fiumicino. Au fost mobilizați mii de carabinieri și membri ai forțelor de securitate națională care au inclus și patrule pe Tibru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62538570
O lume întreagă, la căpătâiul Papei Francisc. Discuția neașteptată despre pace dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski

În fața sicriului simplu și-au plecat capul regi și șefi de stat. Au fost acolo suveranii catolici din Spania, Monaco ori Luxemburg, dar și protestanții cu sânge albastru. România a fost reprezentată de președintele interimar și de premier.

62537488
Ultima dorință a Papei Francisc a fost să aibă un mormânt simplu, care să poarte o singură inscripție

Cel puțin 400.000 de persoane s-au adunat în Vatican pentru funeraliile Papei Francisc și au umplut străzile Romei. Sicriul a fost transportat de la San Pietro la bazilica Santa Maria Maggiore, unde pontiful și-a dorit să fie înmormântat.

62538624
Ultimul drum al Papei Francisc. Sfântul Părinte a plecat către veșnicie în aplauzele a sute de mii de oameni

Călătoria Papei Francisc în această lume a ajuns la final. Părinte spiritual pentru un miliard și jumătate de catolici și greco-catolici, prieten pentru noi ceilalți, Sfântul Părinte a plecat către veșnicie în aplauzele a sute de mii de oameni.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.