Poziția lui Donald Trump e din ce în ce mai fragilă. Democrații încep procedura de demitere

×
Publicitate

Poziția lui Donald Trump e de în ce mai fragilă după incidentele de miercuri, de la Capitoliu. Considerat de mulți autorul moral al violențelor din sediul Congresului, președintele în funcție e tot mai izolat.

Democrații au anunțat că luni încep procedura de demitere, dacă Trump nu demisionează rapid. Printre motivele invocate se află și "instigarea la insurecție". Inclusiv unii republicani, membri ai partidului său, au anunțat că îl vor plecat.

Ca și cum nu era îndeajuns, Twitter i-a închis definitiv contul personal, pe motiv că instiga la violență și i-a tăiat astfel principala cale de comunicare cu publicul. Trump a început apoi să posteze mesaje de pe contul oficial al președintelui SUA, însă acestea au fost șterse la scurt timp de administratorii rețelei.

În mai multe state americane, Biroul Federal de Investigaţii a arestat zeci de persoane care au participat la protestul violent de la Capitoliu. Cel puţin 15 oameni au fost duşi deja în faţa judecătorilor. Printre ei, un bărbat în maşina căruia au fost găsite 11 cocktailuri Molotov şi o armă de asalt, dar şi cel care a fost fotografiat cu picioarele pe biroul preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

De anchetă nu scapă nici preşedintele în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, pe care democraţii, dar şi un număr în creştere de republicani, îl consideră autorul moral al asaltului.

Donald Trump: „Luptăm ca nişte diavoli. Dacă nu luptaţi ca nişte diavoli, nu veţi mai avea o ţară.”

Întrebat de un reporter dacă FBI verifică şi rolul pe care l-a avut Donald Trump în toată această poveste, procurorul general din Washington a spus că e investigată şi această pistă.

Protestatarii n-au ezitat și, la îndemnul preşedintelui în exerciţiu, au năvălit în clădirea Capitoliului, lăsând în urmă distrugeri şi teroare.

„Trump ne-a spus să mergem acolo. Când am ajuns, nu era niciun poliţist în faţa Capitoliului. Ştiau că venim, de ce nu au avut pază?”

Unii dintre susţinătorii lui Trump sunt încă de părere că au făcut ce trebuia: „Chiar mă bucur că s-a întâmplat. Cred că putem fi cu toţii de acord, chiar mă bucur, trebuia să se întâmple. Dacă Antifa şi oamenii din Black Lives Matter pot să dea foc unor clădiri în care... noi nu am incendiat nimic, am fost chiar foarte liniştiţi.”

Dar protestul s-a lăsat cu pierderi de vieți: un poliţist de la Capitoliu a murit vineri, după ciocnirea cu protestatarii violenţi, din cauza rănilor. Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv o femeie - împuşcată în clădirea Congresului american.

Pe plan politic, Donald Trump e tot mai izolat. Iar republicanii, tot mai scindaţi. Unii îl acuză pe actualul locatar de la Casa Albă, alţii îi iau apărarea. Iar democraţii au anunţat că demarează a doua procedură de demitere a lui Trump, deşi mai sunt doar 11 zile până la învestirea în funcţie a lui Joe Biden. E un caz unic în istoria Statelor Unite, chiar dacă demiterea are slabe şanse de reuşită.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, susţine că Trump nu mai e capabil să conducă ţara şi chiar a luat legătura cu şeful de la Pentagon, generalul Mark Milley, ca să blocheze vreun gest necugetat al președintelui în funcție.

Într-un clip postat pe Twitter, Donald Trump a recunoscut înfrângerea pentru prima oară, dar a declarat că nu va participa la învestirea preşedintelui ales, o decizie salutată de Joe Biden.

La câteva ore după ce Donald Trump a postat mesajul, Twitter a anunțat că i-a închis DEFINITIV contul, pe motiv că încalcă regulile rețelei sociale și glorifică violența. E prima oară când Twitter ia o asemenea măsură față de un șef de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62168132
Londra e în pragul unei catastrofe medicale. Primarul a decretat starea de "incident major"

Londra a ajuns în pragul unei catastrofe medicale din cauza pandemiei de COVID-19.

62158129
Zece bebeluşi au murit în urma unui incendiu într-un spital din India

Zece bebeluşi au murit într-un incendiu produs într-un spital din India, membrii personalului grăbindu-se să evacueze secţia în primele ore ale zilei de sâmbătă, informează BBC., conform news.ro.

62166826
Kim Jong Un califică SUA drept "cel mai mare inamic" al Coreei de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că Statele Unite sunt "cel mai mare inamic” al ţării sale, o declaraţie provocatoare adresată celei mai mari puteri din lume în ajunul începerii preşedintelui ales Joe Biden, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.