Povestea teroristului din Strasbourg. Tânărul s-a radicalizat la închisoare

×
Publicitate

La 48 de ore de la atacul cumplit din Strasbourg, teroristul a fost ucis de poliţiştii francezi. Individul a fost identificat de trei agenţi care au deschis focul în momentul în care bărbatul, simţindu-se reperat, a început să tragă.

”Nimic nu indică faptul că suspectul făcea parte dintr-o reţea teroristă”, a declarat ministrul de interne al Franţei.

Trei oameni au murit în urma atacului de la Târgul de Crăciun de marți și 12 au fost răniți.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Autoritățile primiseră informații credibile despre prezența atacatorului Cherif Chekatt în cartierul Neudorf, așa că au desfăsurat în zonă un dispozitiv care a inclus un elicopter şi patrule. Un echipaj l-a zărit rătăcind pe o stradă și l-a recunoscut.

Christophe Castaner, ministrul francez de Interne: ”L-au oprit şi în momentul respectiv el s-a întors spre poliţişti şi a tras. Au deschis focul la rândul lor şi l-au neutralizat pe atacator."

Forțele de ordine au fost aplaudate minute în șir de localnicii care au trăit ultimele două zile în teroare: "Toţi sunt fericiţi că a fost omorât în sfârşit. Cred că oraşul îşi poate relua de acum viaţa", a spus un localnic.

Avocatul care l-a reprezentat pe individ într-un caz de jaf din 2016 spune că a fost șocat să afle că fostul lui client este autorul atacului de marți seara.

Thomas Roeder, fostul avocat al lui Cherif Chekatt: "Felul în care se purta nu-l încadra în tiparul teroristului. Nu îţi dădea impresia fanaticului religios tipic. Era curtenitor în discuţii şi foarte rezervat. Nu părea agresiv, nu a avut niciodată probleme cu ceilalţi deţinuţi. La tribunal, părea foarte calm, sigur pe el."

Atacatorul a fost închis atunci 2 ani și 3 luni și s-a radicalizat în timpul petrecut în spatele gratiilor. Deși susținea că are o relație apropiată cu familia, nu a fost vizitat niciodată de rude, mai spune fostul lui avocat.

În altă ordine de idei, viața revine treptat, la normal în Strasbourg, iar ministrul de Interne a asistat la redeschiderea Târgului de Crăciun din oraș.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62008451
Statul care își face armată, pentru a ”asigura integritatea teritorială a țării”

Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care stârneşte preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad, transmit AFP şi Reuters.

62008442
Un român a provocat haos pe aeroportul din Amsterdam. La un pas să fie împușcat

Incident de securitate joi seară pe aeroportul internaţional din Amsterdam, Olanda.

62008411
Mii de unguri au protestat în Budapesta: ”Ajunge cu minciunile lui Orban!”

Pentru a doua seară la rând, mii de unguri au protestat în Budapesta, împotriva aşa-numitei legi a sclaviei, dar şi a legii cu privire la tribunalele administrative, care ar permite implicarea politică în justiţie.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.