Politician asasinat în Mexic. Este al patrulea caz din ultimele zile

61931632
Facebook.com

Un militant al Partidului Revoluţionar Instituţional (PRI), la putere în Mexic, a fost asasinat în statul Guerrero, din sudul ţării, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP.

Este cel de-al patrulea responsabil politic ucis în Mexic începând de joi.

Adolfo Serna, 35 de ani, care dorea să obţină învestitura PRI pentru a candida la funcţia de primar al oraşului Atoyac, a fost împuşcat mortal în seara de duminică, în apropierea casei sale, a precizat, într-un comunicat, serviciul de securitate al statului Guerrero. Nu au fost identificaţi autorii crimei.

De joi până sâmbătă, trei politicieni de la o altă formaţiune, Partidul Revoluţiei Democratice (PRD, stânga), au fost asasinaţi de persoane necunoscute.

Cei ucişi sunt un consilier municipal din statul Tabasco, primarul din localitatea Petatlan, din statul Guerrero, şi un deputat din statul Jalisco.

Numeroşi oficiali politici locali au fost asasinaţi în ultimii ani în Mexic, ţară grav afectată de violenţa legată de crima organizată.

Potrivit cifrelor ministerului federal de Interne, între ianuarie şi noiembrie 2017, în Mexic, au fost comise 23.101 crime, ceea ce face deja ca anul trecut să fie cel mai sângeros de după 1997, moment de la care care autorităţile au început să realizeze astfel de bilanţuri

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61927999
Coreea de Sud propune Phenianului discuţii la nivel înalt pe 9 ianuarie: ”Dorim ameliorarea relaţiilor”
Coreea de Sud a propus marţi Phenianului discuţii la nivel înalt pe 9 ianuarie cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile intercoreene.
61929693
Criza din Catalonia a provocat pierderi de un miliard de euro
Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a evaluat luni la "un miliard" de euro costul economic al "crizei separatismului" în Catalonia, de fapt a încetinirii creşterii economice în regiune, relatează France Presse.
61931570
Un avion a decolat din Noua Zeelanda în 2018 și a aterizat în Hawaii, în 2017
Un avion a decolat din Auckland, Noua Zeelandă, în 2018 şi a aterizat în Hawaii în 2017. Datorită difentelor de fus orar, pasagerii au putut să sărbătorească trecerea în noul an de două ori.